Treci prin Constanța? Fii cu ochii pe vapoarele artistice!

inainte

“….Și, când ajungi la vapor, faci stânga”. Prea puține indicații rutiere oferite de prietenii care găsiseră primii ieșirea din Constanța spre stațiuni aveau lipsă cuvântul “vapor”. Ni le amintim, vapoarele-simbol ale Constanței, poziționate strategic la fiecare dintre cele 4 intrări/ieșiri principale în/din orașul lui Ovidius.

Carnaval 1 Ei bine, acum, datorită unei inițiative artistice semnată Policolor, au devenit în doar trei săpătmâni adevărate repere de artă urbană. A fost nevoie de 4 proiecte câștigătoare (din 90 de proiecte înscrise), peste 1.000 de litri de vopsea și 20 de voluntari din cadrul Universității Ovidius.

Carnaval 2

Cele patru vapoare au devenit pânze pentru lucrările:

  • „Geometric Sea”, realizată de către Cristina Alina Costea (vaporul de la Gara CFR Constanța);
  • „Scoica de mare integrată urban”, realizată de către Bogdan Zimceac (vaporul din zona Pescărie);
  • „Carnaval”, realizată de către Andrada Chioibaș și Raluca Mirela Dumitrașcu (vaporul de la ieșirea din Constanța spre Medgidia);
  • „Constanța, orașul soarelui”, realizată de către Bebu Dură (vaporul de la ieșirea din Constanța spre Mangalia)

Geometric sea 1 Geometric sea 2

Fiecare dintre cele patru proiecte câștigătoare a fost premiat de către Policolor cu câte 3.000 RON. Acțiunea a avut ca parte a campaniei “Culorile României”, inițiativă prin care se dorește “redarea culorii prin artă și păstrarea identității locale”, așa cum declară inițiatorii acetui proiect.

Scoica de mare integrata urban 2 Scoica de mare integrata urbanTot în 2016, campania „Culorile Românei” ajunge și în alte două orașe: Tismana, Râmnicu Sărat, pe o nouă locomotivă pictată pentru CFR Călători, în satele Luncavița, Corbi și Mânzălești, la două muzee de interes național – Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, Muzeul de Etnografie Tulcea și la Centrul Cultural Cârțișoara.

Constanta orasul soarelui Constanta orasul soarelui 2Fotografii: prin Policolor

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog