The Future is Stupid: abordări neconvenționale de la Łódź Design Festival

V-am tot vorbit luna aceasta despre expozițiile, piesele și designerii pe care i-am descoperit la Łódź Design Festival, din Polonia, unde am fost în octombrie la invitația Institutului Cultural Polonez din București. Pe lângă Make me! ne-au mai plăcut expozițiile The Future is Stupid și Who are You?.

Din expoziția Who are You?

Dacă prima investighează designul ca mind set, ca atitudine creatoare ce răspunde la provocările și probleme prezentului, “Who Are You?” chestionează identitatea designerului în contextul globalizării și al unei dinamici destul de mari în viața unui creator. Despre ce naționalitate vorbim în cazul unui designer născut în Polonia, crescut în Franța, cu studii în UK, care apoi a lucrat la New York? Este o întrebare pe care trebuie să ne-o punem și noi în unele cazuri în care pronunțăm cu lejeritate designer român.

Expoziția The Future is Stupid

Din expoziția The Future is Stupid (un citat prețuit și preluat de la artistul Jenny Holzer) cel mai mult ne-a plăcut Mine Kafon, o detonatoare de mine ca o minge imensă, realizată de designerul afgan Massoud Hassani, de 29 de ani. După Design Academy Eindhoven,  s-a întors în Kabul și a construit această “jucărie” supradimensionată, inspirată de jocurile copilăriei: construcţii uşoare din hârtie, pe care vântul le purta pe câmpurile unde de la un punct nu mai aveau voie să le urmărească – erau câmpuri minate.

În Afghanistan se spune că sunt peste 10 milioane de mine. Mine Kafon este din bambus şi plastic biodegradabil: foarte uşoară şi destul de simplu de construit, vântul o poartă pe câmpurile minate şi mingea uriaşă le detonează. Astfel se autodistruge şi în acelaşi timp salvează vieţi. Mine Kafon, detonatoarea de mine, are şi un microchip instalat, se poate verifica de pe un computer încotro s-a deplasat, care sunt cărările sigure.

Mine Kafon va face parte din colecţia MOMA, New York, s-a făcut deja un documentar despre ea, iar acum se strâng fonduri şi parteneri pentru a se distribui în cât mai multe zone de risc. Despre ea și Massoud Hassani am mai scris aici.

Pe Jerszy Seymour l-am cunoscut tot prin expoziția The Future is Stupid și am participat și la conferința susținută de el la centrul festivalului. Pentru Jerszy viitorul, ca și prezentul sunt utopice, iar rolul designerului în prezent e de a veni cu cele mai simple, ieftine, eco și reciclabile soluții care răspund la nevoile oamenilor fără a face caz de formă, textură, pe scurt, de designul mainstream, atât de mercantil și marketizabil.

Jerszy Seymour a creat scaunele Amateur Workshop, din lemn și o ceară specială (polycapralactone wax), care se poate extrage și din cartof (da, a făcut acest experiment și preparat el însuși materialul). Ceara este foarte rezistentă, poate fi colorată și sudează structuri simple, ieftine, practice! Trebuie să vedeți și celelalte proiecte ale lui aici.

În completarea soluțiilor lui Jerszy, vine Sugru, un cauciuc siliconic (formerol silicone rubber) cu deviza: The Future needs fixing. Poate lipi orice tip de materiale, de la pastic la sticlă și metal. De altfel, în această expoziție care chestionează prezentul prin prisma designului ca mind set, ca atitudine creatoarea de a rezolva probleme, accentul se pune pe soluții care pot fi aplicate în lumea întreagă – soluții practice, la îndemână ca viitorul și nici prezentul să nu arate ca niște utopii prețioase, de pus în vitrina curiozităților.

CellBag, inspirată de forma celulelor biologice care transportă apă și nutrienți, e o geantă de oraș în care îți poți transporta în condiții ideale apa sau lichidul preferat, de luat pe umăr când mergi să faci sport sau te plimbi în zone unde apa potabilă nu e tocmai la îndemână. Toate profiturile în urma vânzării CellBag merg la fundații care sprijină transportul în condiții cât mai bune al apei potabile în zonele sărace din lune.

CellBag este o creație Le Laboratoire, ale căror invenții care revoluționează prezentul le vei descoperi aici.

Povestea despre noutăţile de la Łódź Design Festival va continua cu expoziţia Who are You?, dar şi cu designeri şi branduri din Polonia pe care le-am descoperit şi le recomandăm.

Despre Łódź Design Festival mai poţi citi:

Make me -tineri designeri polonezi
Tabanda – un studio de design din Polonia care ne-a convins
Cum se joacă designerii polonezi cu designul
Designul este pe tot: o expoziţie de ilustraţie şi design

Fotografii: Łódź Design Festival

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog