A fost odată un castan secular portughez în jurul căruia s-a construit o casă de doar 25 mp

Disclaimer: faptul că am introdus subiectul amenajării de mai jos sub formă de poveste nu îi scade în niciun fel gradul de funcționalitate și de adaptare la contextul prezent. Totuși, nu aveam cum să negăm aerul ludic, de basm simpatic / exercițiu de dicție, pe care o casă construită în jurul unui castan îl poate sugera. Totul se întâmplă în apropierea satului Vale Flor din nordul Portugaliei, pe un teren împânzit de castani și stejari, un cadru idilic pentru acestă casă perfect utilată și camuflată în mediul înconjurător.

Casa din jurul castanului se numără printre proiectele de arhitectură nominalizate la EU Mies van der Rohe Award 2022

Pentru arhitectul João Mendes Ribeiro a fost suficientă o primă vizită pe parcela casei ca să decidă că impunătorul castan care îl aștepta acolo poate deveni o variațiune a unui genius loci real și natural. Ca urmare, proiectul și-a propus să fie cât se poate de neintruziv, să se muleze pe cromatica și morfologia copacului și a peisajului și să le protejeze deopotrivă.

Astfel, casa nu a fost ridicată direct pe pământ, ci este așezată pe o structură modulară ușoară, care lasă terenul să respire. În plus, geometria ei, formată din două cuburi cu latura de 4,1 metri, este decupată așa încât să lase suficient loc trunchiului și ramurilor castanului. Vitrajele generoase fac difuze delimitările exterior-interior și aproape că transformă peisajul într-o piesă a amenajării.

Citește și: Cum arată casa de vacanță a unor pensionari suedezi?

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed