Design de obiect
Arhitecții de la AA Studio sunt in the MOOD for innovation
Când am văzut pentru prima oară acest corp de iluminat în cadrul unei expoziții de design românesc organizată de revista Elle Decoration România, ne-am îndrăgostit de albul translucid al Corianului, apoi de culorile pe care le îmbracă la o simplă

Lămpi de exterior cu geometrie inclusă
Când vine vorba de lămpi de exterior, ne plac cele cât se poate simple, care, pe de o parte, se integrează perfect peisajului fără să încerce osentativ să iasă în evidenţă, dar pe de altă parte nu te poţi face

Mesele colorate şi versatile create de Jennifer Newman
Vine vremea cinelor în grădină sau pe terasă, a petrecerilor în aer liber, printre flori şi lumânări aprinse. Şi cum nu scoatem mesele din casă afară şi nici scaunele, recunoaştem că ne-ar plăcea piesele create de britanica Jennifer Newman. Pentru

Sebastian Herkner şi mixurile industrial colorate
Sebastian are 31 de ani şi a studiat Product Design la Offenbach Design Academy. În 2008, îl cunoşteam la Târgul Ambiente, de la Frankfurt, unde era deja prezentat drept unul dintre cei mai prolifici tineri designeri. Între timp lucrează ca asistent

ROD-ul este oficial lansat
Joia trecută am urcat în mansarda 15 a Cărtureştiului, unde ROD (Romanian Design) s-a lansat oficial. Lume multă, creativitate la fel şi o mansardă ticsită de frumuseţi made in România, care-şi aşteaptă încă ţoţi creatorii selecţionaţi să sosească.

Măsuța de cafea cu porție de joacă
Știți deja că ne dăm în vânt după designul nordic. Și ne place și mai mult atunci când ne invită la o porție de joacă și trezește copilul din noi. Bun, să ne aranjăm fundalul: setezi playlist-ul tău preferat pe

Selecţia ROD la final: noi designeri români în Mansarda Cărtureşti
Acum o lună vă anunţam deschisă selecţia pentru ROD – Romanian Design în Mansarda 15 de la Cărtureşti. Propunerile de proiecte au fost peste 200, iar din ele echipa Cărtureşti a ales să expună peste 50, semnate de 59 de

Cea mai frumoasă soluţie pentru depozitarea micilor tale comori
Vitriini sunt casetuţe cum nu am mai văzut până acum pentru toate nimicurile noastre care dau zilelor un strop de sare şi piper. Tu te-ai putea despărţi de colecţia ta de nasturi coloraţi, să zicem, sau de mărgelele care tot aşteaptă

Staffan Holm, un nordic de premiat
L-am descoperit pe Staffan Holm recent, datorită cuierului său Gym care s-a instalat sprinten în articolul nostru despre cele mai ingenioase cuiere cu cârlig. Aşa am aflat de colecţia sa Milano 2011, expusă la faimosul salon, dar şi de celelalte proiecte

38 de cuiere cu cârlig
Cu toţii avem măcar un cârlig acasă. Alţii se pot lăuda cu o colecţie întreagă. Aşa că am zis să facem o listă cu cele mai simpatice cuiere de perete. Vă lăsăm pe voi să ne spuneţi care v-au prins