O căsuță veselă în care toate piesele de mobilier au fost recuperate!
Le cunoaștem pe Laura (Eftode) și Mădălina (Zăvoianu), designerii Kihi-Kiha, datorită jucăriilor, decorațiunilor și hăinuțelor frumoase pentru copii, despre care nu ne-am putut abține să vorbim (vezi aici). “După orele de program” însă, Laura și Mădălina au dat viață unui studio dintr-un bloc nou din București, cu piese recuperate “de la scara blocului”, cum spun ele.
În dormitor, noptiera turcoaz vine dintr-un set de mobilier descoperit în locuința dezafectată, de anii ’70. Din același set au luat ușile dulapului, le-au vopsit și patinat și au creat din ele un paravan: “le-am îmbinat cu balamale, am montat piciorușe și rotile pentru ca paravanul să poată fi mutat mai ușor”, ne spun Laura și Mădălina. Piesele recuperate au fost fie vopsite, fie personalizate cu mixuri textile la care designerii Kihi-Kiha se pricep foarte bine! Mult alb și turcoaz, culoare, un sentiment de prospeține și… energii faine. Pe peretele dinspre bucătărie, în spatele unui geam de vitrină, și el recuperat, au pus diverse milieuri. Arată fantastic și e un truc de urmat! Toată munca de redecorare, în condițiile în care bucătăria era gata mobilată, a durat aproximativ 3 săptămâni. În salvarea și adaptarea pieselor pentru noul decor, Laura și Mădălina au lucrat cu vopseluri pe bază de apă, chit și ulei special pentru lemn și au patinat prin șlefuire. Dar asta nu e tot, în caz că vă bat gânduri DIY de weekend: a fost nevoie și de mașini de găurit , șlefuit, șurubelnițe electrice, fierăstrău pendular.
Pe balcon, canapeaua a fost creată dintr-o băncuță și tăblia unui pat, iar un cuier Thonet a devenit suport pentru flori. Sperăm că v-am dat suficiente idei de salvat piese cărora poate nu le-ați fi dat o a doua șansă. Pentru decorațiuni personalizate, apelați cu încredere la designerii Kihi-Kiha. Fotografii: Steluța Popescu |
Foarte frumos si ingenios! Am o intrebare, peste o mobila veche/ furnir de nuc lucios, se poate aplica vreo vopsea, care sa se mentina?
Merci si felicitari pt. creativitate!