Un apartament bucureștean recuperează ultimii 20 de ani printr-o reamenajare cu tentă retro

S-a întâmplat pe strada Polonă din București, în același imobil din 1947 în care a avut loc și acest proiect și în aceeași notă retro-funky-cool: un apartament nelocuit în ultimii 20 de ani și care nu trecuse niciodată printr-o renovare s-a “scuturat” de starea foarte degradată, a fost recondiționat, reorganizat și luminat și a găsit o cale de mijloc între moștenirea lui designist și cerințele noilor săi proprietari. Reponsabile de toate schimbările au fost arhitectele de la Jooca Studio.

Canapeaua modulară a fost făcută pe comandă de atelier Happy me. Tablourile sunt realizate de Tobi Deco. Glasvandul este Retrodraft

De fapt, hai mai bine să începem povestea cu o paranteză: în introducerea poveștii noastre am făcut lucrurile să sune mult mai lin decât au fost în realitate și asta pentru că schimbările dorite pentru apartamentul de 90 mp au ridicat și o mulțime de provocări înainte de a fi puse în practică. Mai jos, le luăm rând pe rând și îți povestim mai multe despre fiecare.

Citește și: Suntem într-o mansardă bucureșteană gândită ca loc de relaxare și visare.

Noul parchet vechi

Lucrările de renovare au fost realizate de firma Pavi Finisaj Décor. Parchetul a fost recondiționat de MBG Ambient. Noile plăci ceramice vin de la FRAGMA.

Am fi vrut să spunem că parchetul din lemn masiv  a fost printre puținele piese suficient de rezistente încât să poarte mai departe imaginea originală a apartamentului, însă ar fi fost o exagerare parțială: a fost nevoie de o recondiționare minuțioasă înainte să își recapete locul. Pentru detaliile tehnice, predăm ștafeta poveștii arhitectelor:

“Ca să-l aducem în starea actuală, în primă fază a fost nevoie să decopertăm toată pardoseala și fiecare lamelă a fost extrasă cu grijă. Acela a fost momentul când, spre surprinderea noastră, am descoperit că sub el nu exista o șapă, ci un strat de moloz și resturi constructive care formau suportul pentru lamelele de parchet. Soluția: s-au scos foarte mulți saci de moloz și s-a turnat șapa nouă”.

Apoi, lamelele de parchet au primit câte un cod, au fost rașchetate, băițuite, lăcuite și recondiționate în atelier. Ultimul pas, după uscarea noii șape: remontarea lamelelor în exact aceeași conformație în care fuseseră montate inițial. Totul a durat aproximativ o lună.

Ceramica de pe holul de la intrare este tot cea din apartamentul original. Măsuța-consolă este de la Bonami

În băi, pardoseala e îmbrăcată în gresie nouă, dar cu un model retro, în aceeași notă cu restul amenajării. Piesele sanitare vin de la FRAGMA.

Citește și: Un dining în arcadă și spațiu care respiră într-un apartament bucureștean

Prevăzătorul home office/fostă bucătărie

Biroul, la fel ca tot mobilierul custom made, este realizat de Retrodraft. 

Pentru că apartamentul urma să fie locuit de un cuplu, iar apartamentul inițial fusese gândit pentru o familie numeroasă, schimbările au atins și configurația spațiului. Mai exact, cele două saloane pricipale au devenit un open-space format din living și din noua bucătărie (semi)deschisă, separate (sau unite!) de glasvandul pe care îl vezi și în fotografii. Iar fosta bucătărie s-a transformat într-un home office care s-a dovedit foarte util nu mult după terminarea tuturor lucrărilor 🙂 . Înainte de asta, însă, a intervenit o altă provocare a proiectului:

“Mutarea instalațiilor de la bucătărie, din spațiul actualului home-office în salonul principal. Distanța este destul de mare, așa că pereții nu sunt nici pe departe alăturați. Norocul a fost că apartamentul se află la parter, așa că traseele țevilor au fost mutate prin subsolul imobilului. A fost singura soluție posibilă”, ne-au povestit arhitectele.

Citește și: 16 povești #workfromhome de la cititori

Diningul formează o compoziție unitară cu insula de bar din bucătăria deschisă. 

Iluminatul living

Proiectul a inclus și lucrări majore la instalația electrică îmbătrânită, iar living-ul a profitat de asta cel mai mult: apartamentul este, per total, destul de întunecat, însă zona de zi are parte de cea mai puțină lumină naturală din casă – nu are niciun geam direct. Ca urmare, lumina artificială a salvat situația, iar piesele mari de mobilier au dublat efectul prin cromatica deschisă. Soluții luminoase! 🙂

Patul a fost făcut pe comandă de Happy me

În prima fază a lucrărilor de renovare, pereții din întregul apartament au fost curățați până la cărămidă și refăcuți. Iar pentru un plus de dinamism, pe pereții spațiilor principale au fost montate profile decorative de la Caparol – așa cum ai văzut și în living.

Citește și: Lampa-pălărie: din ce în ce mai folosită în amenajările de la noi

Oglinda cu stander din fața patului matrimonial vine de la Norda Shop

Încheiem mica poveste a soluțiilor cu cifrele proiectului. Realizarea proiectului de design a durat în jur de 2 luni, iar implementarea a acoperit încă jumătate de an: dincolo de schimbarea instalației electrice și a unei mari părți a celei sanitare, echipa a înlocuit aproape toate finisajele, inclusiv tâmplăria, a modificat goluri ale pereților și a refăcut tencuiala în totalitate. Bugetul total al amenajării s-a ridicat la aproximativ 65.000 euro, din care cea mai mare sumă a revenit activității de construcție și finisajelor.

Foto: prin Jooca Studio

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed