Samsara Foodhouse, în Cluj, este locul raw vegan pe care trebuie să-l încerci

Samsara Foodhouse este mai mult decât un loc. Este o stare. O stare de bine și un soi de “acasă” pentru cei care nu sunt numiți clienți, ci oaspeți sau musafiri. S-a născut din dragostea a două persoane pentru o viață senină, pentru “sport, natură, sănătate”, cum ar spune un prieten.

Samsara Foodhouse_57

Samsara Foodhouse se află în centrul Clujului. Cu toate că se află în mijlocul acțiunii urbane, despre Samsara Foodhouse clujenii spun că este un loc ideal pentru repaos şi destindere, datorită terasei puse la adăpost cu ajutorul gardului înalt din lemn. Dar nu e doar asta, ci faptul că locul acesta îți restabilește echilibrul prin hrana gustoasă și sănătoasă pe care o oferă.

Samsara Foodhouse 01

La Samsara Foodhouse, totul este ghidat de simplitate. “Atâta vreme cât simplitatea este modul nostru de viaţă, transpusă şi în alegerile de alimentație pe care le facem, prin prospeţimea ingredientelor, prin naturaleţea şi prin felul în care le gătim, suntem mai aproape de natură”, ne spune Larisa Ionesi, parte din echipa Samsara Foodhouse.

Samsara Foodhouse_10

Samsara Foodhouse_06Abajururile pendantelor sunt realizate din lână. 

Este un loc care creează noi obiceiuri de nutriție am spune noi. “Bunăstarea şi prosperitatea naturii sunt oglindite în mâncarea noastră taman prin lipsa de artificialitate, de complicaţii, prin simplitate deci. Însuşirea de a fi simplă a mâncării constă în faptul că este servită în starea ei cât mai naturală, gătită în modurile cele mai sănătoase”, adaugă Larisa.

Feluri de mâncare precum cușcuş verde (din broccoli) cu spanac marinat, orez din conopidă cu sfeclă roşie şi ciupercuţe umplute sau raw cake cu vanilie şi fructe de pădure umplu listele din meniu.

Samsara Foodhouse_01Obloanele și ancadramentele din lemn ale ferestrelor sunt pictate manual cu motive vegetale.

Ne-a atras grafitti-ul de pe calcanul (omologul clujean al calcanului de pe Arthur Verona din București) de la Samsara Foodhouse. Desenul este opera artistului Mr. Kero și nu aduce culoare doar cartierului, ci și momentelor joviale petrecute la Samsara Foodhouse.

Samsara Foodhouse_22

Samsara Foodhouse_69

Amenajarea spațiului (atât la interior, cât și la exerior) nu se abate de la filosofia Samsara Foodhouse. Astfel, proprietarul a mizat tot pe simplitate, materiale și nuanțe naturale, ideea de bază fiind aceea de a crea un decor prietenos, familiar și familial, aflat aproape de suflul naturii (și-a dorit multe plante care să dea prospețime la interior) şi de sufletul oamenilor. Ideile de amenajare au fost chiar ale proprietarului, puse în practică de oameni din cercul său de cunoștințe.

Samsara Foodhouse_44

Samsara Foodhouse_17

Și acum, gata cu povestea, să deschidem meniul și să ne hrănim sănătos….

Print

Guacamole cu focacia 

Print Supă cremă de avocado 

Samsara Foodhouse raw cake cu lamaie si mac

Raw cake cu lămâie și mac sau…

Samsara Foodhouse raw cake cu ciocolata si menta

Raw cake cu ciocolată și mentă

Samsara foodhouse 02 orez din conopida cu sfecla rosie si ciupercute umplute specialitate raw-vegana Nu ne putem hotărî…. Arată delicios de sănătos și orezul din conopidă cu sfeclă roșie și ciupercuțe umplute (preparat raw-vegan)

Gata, am hotărât: weekend-ul acesta îl petrecem la Cluj!

Samsara Foodhouse
Stephan Ludwig Roth nr. 5, Cluj Napoca
0364 889 278  / 0736 073 073
samsara_food@yahoo.com
http://samsara.ro/foodhouse/

Samsara Foodhouse_58Fotografii: Pataki Photography

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog