Culoarea Responsabilității – Culoarea Anului 2018 pentru arhitecții Eliza Yokina și Andrei Butușină

Săptămâna aceasta continuăm povestea Culorii Anului 2018 în România, inițiată de Policolor, și derulăm până pe la începutul anului. Și te întrebăm: tu cum îți ocupai timpul prin ianuarie-februarie? Dincolo de faptul că făceai față avalanșei de informații politice, probabil că și tu, la fel ca cei mai mulți dintre noi, îți petreceai serile într-una dintre marile piețe ale orașului, la protest. Sau hai să dăm timpul chiar mai în urmă și să ne reamintim de Delta Văcărești, de zonele protejate, dar mai ales de discuțiile despre viitor și deciziile zilnice care țin de maturitate, schimbare, responsabilitate, dreptate și cinste.

De aici, de la spiritul civic participativ al românilor, a pornit și s-a inspirat, în propunerea sa pentru Culoarea Anului în România, echipa formată din arh. Eliza Yokina (SYAA, Cumulus) și arh. Andrei Butușină (CRAFTR). Rezultatul: albastru, pus în valoare de lumina galbenului-auriu.

“M-a motivat ideea proiectului în sine, mi s-a părut de bun augur să putem vorbi despre culoare într-o țară în care griul se amestecă fără o rețetă cu alte culori și rezultatele sunt tot timpul surprinzătoare. Iar demersul Policolor trebuie încurajat tocmai pentru că deschide o perspectivă neobișnuită asupra problematicii culorii”, ne-a spus Eliza.

Eliza Yokina este unul dintre arhitecții noștri preferați și unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați arhitecți din România. Despre proiectele sale, care pun accent pe scenografic și investesc semnificații speciale în obiecte obișnuite ți-am povestit adeseori în articolele noastre. Eliza este unul dintre cei 8 parteneri care au creat biroul de arhitectură Cumulus, în urma fuziunii SYAA, PZP, ARXTUDIO și este membru fondator al biroului SYAA și al Asociației De-a Arhitectura. În 2014, a câștigat Anuala de Arhitectură București, secțiunea Design de obiect, cu proiectul 11 Case, iar în 2015, secțiunea Reabilitare și Transformare cu proiectul Simbio. De asemenea, Eliza este câștigătoarea a două grand prix-uri: la Anuala de Arhitectură București 2008, secțiunea apartament de vacanță, cu proiectul Bosco Club, și la Gala Industriei de Publishing din 2012, cu proiectul Vise despre case – carte de povești pentru părinți și copii.

“De cele mai multe ori nu realizăm cât de mult contează cromatica în mediul în care trăim, iar dacă influențăm cu această campanie clienții Policolor și nu numai în alegerea unor culori complementare, cred că este un demers binevenit. Apreciez că Policolor și-a asumat un proiect prin care încearcă să educe și să se repoziționeze ca brand”, ne-a spus Andrei.

Andrei Butușină este arhitect și a co-fondat împreună cu arh. Cătălin Sandu studioul de arhitectură și design CRAFTR, despre ei am scris aici. Proiectele lor au ca numitor comun eficiența în spații compacte și cum să obții mai mult cu mijloace relativ reduse. Se concentrează pe design sustenabil și atemporal și pe încorporarea tehnologiei în piesele pe care le propun. Pe lângă activitatea de la CRAFTR, Andrei (dar și Cătălin) colaborează și cu LifeEdited, o companie de consultanță în design din New York.

Culorile AnuluiFoto sus (de la stânga la dreapta): Proiect Limanul Resort ||
Amenajare by CRAFTR. 
Foto jos (de la stânga la dreapta): Amenajare by CRAFTR || Limanul Resort

De la responsabilitate pentru viitor și curajul de a găsi unitatea printre diferențe, pe care le-au reperat în primă fază, Eliza și Andrei au continuat parcurgând mulțimea de fotografii care au împânzit internetul în primele luni ale anului. Încet-încet, au desprins de acolo două nuanțe pe care le văd reprezentative și pentru atitudinea pașnică a protestatarilor, și pentru speranța insuflată de acele seri din Piață: albastru și galben-auriu.

“Am vrut sa atragem atenția spre viitor, nu am dorit să ne limităm doar la un trend pentru că important este mesajul. Am ales culori optimiste, dar serioase, responsabile. Am dorit să onorăm impulsul care ne va duce într-un viitor mai luminos. De aceea, am ales responsabilitatea celor tineri, care își iubesc atât țara, cât și viitorul, se implică în organizații, fac voluntariat, se informează, își spun părerea, protejează zone din țară, o țară care are o mare capacitate de regenerare”, ne-au explicat arhitecții.

Foto (de la stânga la dreapta): Jonas Ingerstedt, Ercol Modulo

Dacă am ajuns la regenerare, trebuie să vorbim și despre unul dintre trendurile principale ale designului din România, pe care Eliza și Andrei l-au mixat în alegerea culorilor lor: dezvoltarea prin întoarcerea la autenticitate, la bucuriile mici și la valorile mari – la fel ca generozitatea de a oferi un ceai cald în timpul serilor înghețate ale protestelor, de exemplu 🙂 .

“Cred că mulți dintre noi căutăm să recuperăm astăzi ce s-a pierdut din autenticitate și din cultură. Este vorba despre o permanentă căutare a ceea ce pierdem pe parcursul dezvoltării noastre. De exemplu, noi am simțit că cei care ne-au inspirat pentru Culoarea Anului în România, oamenii din piață, aleg să facă pâine acasă, se aprovizionează de la piață, le plac lucrurile așezate și liniștea”, adaugă Eliza Yokina.

Și pentru că o idee bună trebuie să ofere și soluții, și inspirație, nu am putut să nu ne întrebăm ce obicei local în ceea ce privește alegerea culorii în design ar avea șansa să schimbe conceptul echipei Eliza + Andrei.

“Culoarea este întotdeauna pusă în valoare de fundal, așa că ne-am dori să învățăm publicul să o dozeze cu grijă”. A little change goes a long way! 🙂

Foto: AIM Interior Design

Povestea de azi a Culorii Anului în România se încheie aici, dar înainte de final te lăsăm cu un mic rezumat al echipei de arhitecți:

“Am căutat să aducem un omagiu unei generații și să ducem mai departe un mesaj pozitiv. Așa cum îi spune și numele, este Culoarea Anului, la anul vom avea alta și aici stă toată frumusețea: în marcarea unui moment esențial și în comunicare”.

Stai cu ochii și cursorul pe Designist.ro pentru că săptămâna viitoare o să-ți spunem povestea celei de-a treia propuneri Culoarea Anului 2018 în România.

Portretele arhitecților: prin Eliza Yokina și Andrei Butușină.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed