Solar Egg, o saună-ou cum n-ați mai văzut!

Ne pregătim de primăvară-vară, dar o vizită la saună e binevenită în orice anotimp. Mai ales când sauna arată ca-n filmele cu obiecte zburătoare neidentificate, care tocmai au aterizat pe Terra. Da, oul gigant pe care-l vedeți în fotografii e loc de relaxare și socializare. Fără timp irosit pe smartphones, mai ales că vine Paștele.

Solar EggSolar Egg

Solar Egg a fost construit de doi arhitecți suedezi, Mats Bigert și Lars Bergström. Comanda a venit de la Riksbyggen, un dezvoltator imobiliar suedez. Motivul – orașul minier Kiruna, din Laponia Suedeză, este în plin proces de reconstrucție, iar locuitorii abia mutați au nevoie de un loc în care să se întâlnească, să se cunoască, să socializeze, să schimbe idei. Și cum la Kiruna e foarte frig (este cel mai nordic oraș din Suedia) și toată lumea are o saună, arhitecții s-au gândit să le facă una și în oraș, să-i scoată din case. La cum arată Solar Egg, sigur s-au lăsat convinși! Probabil au contat și cele 75-85 grade Celsius din saună. 🙂

Solar EggSolar Egg

De ce o saună în formă de ou?

“Oul este sursa vieții, locul unde începe viața, sau un soi de incubator pentru idei noi. Ne-am inspirat și din povestea pentru copii The Sun Egg, de Elsa Beskow. Personajele din carte credeau că oul galben misterios, descoperit în pădure, e făcut de soare, însă, după o serie de aventuri, la final, se dovedește că-i vorba doar de o portocală”, spun arhitecții.

Solar Egg

Oul auriu poate găzdui vreo opt oameni. Are o scară ca de avion la intrare, cinci metri înălțime și cu un metru mai puțin în interiorul placat cu lambriu de pin. Cele 69 de panouri-oglindă sunt ca un puzzle, în care se oglindește frumos natura și strălucește soarele.

Solar Egg

Solar EggStructura este ușor de montat și demontat, așa că sauna s-a “plimbat” și la Paris, la sfârșitul anului trecut, ca să promoveze turismul în Laponia suedeză. Un vestit designer suedez al momentului, Diana Orving, a creat kimonouri speciale pentru parizienii atrași de răsfăț în sauna aurie.

Solar Egg

Arhitecții Bigert și Bergström se laudă că inventează “sculpturi sociale”. În 1996, cei doi au creat Therapy Taxi . Datorită lor, un Volkswagen Space a ajuns cabinet de psihoterapie pe patru roți. Clientul lua loc într-un fotoliu roșu și, în timp ce mașina rula prin oraș, acesta îi povestea șoferului – care era psiholog – problemele lui.

Articol de Oana Țepeș-Greuruș. Oana scrie vești – povești – firești și pe goinfashion.ro.

Fotografii: bigertbergstrom.com, Institut suédois și ideat.thegoodhub.com

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed