110 creatori aduc #DesignCrăciunul mai devreme: pe 23 și 24 noiembrie, la Made in RO #14!

Pe 23 și 24 noiembrie, are loc cea de-a 14-a ediție a târgului Made in RO by Designist.ro – împlinește 7 ani, iar nouă nici nu ne vine să credem! 🙂 . Exact 110 dintre cele mai valoroase proiecte de design și creativitate românească, atent selecționate în urma apelului de proiecte, îți dau întâlnire la cea mai mare ediție de până acum a evenimentului-concentrat fin de design contemporan.

Multe branduri noi (nu mai puțin de 40 de antreprenori creativi cu care nu te-ai mai întâlnit până acum la Made in RO), sosite din toată țara (București, Cluj, Timișoara, Brașov, Iași, Bacău, Sibiu, Arad, Craiova, Constanța, Miercurea Ciuc, Pitești etc.) și colecții prezentate în premieră te așteaptă să le descoperi, evenimentul oferind ocazia publicului de a interacționa direct cu autorii lor.

Masa Transformo by Atelierul Mari și Mici – #NewEntry Made in RO

Rămânem într-una dintre cele mai vibrante zone creative ale Bucureștiului, cartierul Timpuri Noi. Made in RO #14 are loc tot la Impact Hub, pe Splaiul Unirii nr. 165, Timpuri Noi Square, clădirea 2, etajul 1.

Secțiunile evenimentului

Secțiunile cu care te-ai obișnuit rămân cap de afiș: design de obiect, mobilier, accesorii home&deco, bijuterie, ceramică, corpuri de iluminat, jucării, design textil, decorațiuni etc.

Atelier Arboritm – #NewEntry Made in RO

Ilumi, obiecte deco imprimate 3D – #NewEntry Made in RO

Bijuterie kinetică – Joined by Fire Studios

#CartierulFashion îi aduce laolaltă pe cei mai valoroși creatori din zona designului vestimentar și a accesoriilor fashion.

LUWA – #NewEntry Made in RO

Ludic – #NewEntry Made in RO

#CartierulFood demonstrează că există branduri românești care își spun povestea nu doar prin gust și calitatea preparatelor, ci și prin branding, logo, designul recipientului, prezentare – package design rules!

Prăvălia Idicel și Ciocolata lui Răzvan

ROOM 2.0 – Crowdfunding Room by Startarium

Continuăm seria ROOM – un proiect care își propune să aducă în atenția publicului unele dintre cele mai active și inovatoare business-uri românești din zona designului și a creativității. ROOM 2.0 devine Crowdfunding Room și prezintă 10 proiecte care vin direct din “Orașul Antreprenorilor”, adică din cadrul Startarium, cea mai complexă platformă pentru antreprenori la început de drum. Construită pe trei piloni – învățare, testare și finanțare, platforma Startarium sărbătorește toamna aceasta trei ani de la lansare.

Zece proiecte creative din diverse domenii au nevoie de validarea și susținerea ta, pentru a-și optimiza drumul de la idee și prototip la business. Vei avea ocazia să faci cunoștință cu ele, cu inițiatorii lor, să schimbi idei, să oferi feedback și să participi la procesul de finanțare. Cei care își doresc să participe la procesul de finanțare, pot susține campaniile active pe https://www.startarium.ro/crowdfunding/sustine/.

“În centrul a tot ceea ce face Startarium stă misiunea sa de educație și sprijin pentru antreprenorii la început de drum, misiune pe care ne bucurăm să o regăsim și în acțiunile întreprinse de Designist pentru industriile creative. Suntem entuziasmați să aducem conceptul de crowdfunding în mijlocul unuia dintre cele mai importante evenimente de design din România. Dintre toate instrumentele la care apelăm în Startarium, am ales crowdfunding-ul ca focus și pretext pentru <<a face>> din același motiv pentru care i-am și dedicat o secțiune proprie pe platformă: e un instrument în care credem, un mecanism care democratizează procesul de finanțare, livrează un final acționabil și, în același timp, îi trece pe antreprenorii la început de drum printr-o experiență completă de învățare: de la ideație și prototipare până la branding, marketing și vânzări” – Adina Crețu, coordonator Startarium.

Ceainic doric – Ceramic Sparrow

“Suntem încântați de colaborarea cu Startarium – avem ocazia să aducem în prim-plan susținerea antreprenoriatului și accelerarea inovației în industriile creative din România. Made in RO oferă antreprenorilor creativi oportunități de promovare, de expunere în fața unui public avizat, testându-și astfel produsul/ideea și având ocazia să-l optimizeze. Made in RO este o rampă de lansare pentru multe branduri de design românesc. Mai departe, e nevoie de o strategie și de alte instrumente de sprijin pentru ca aceste afaceri să obțină validarea publicului și să se impună pe piață. Platforma Startarium pune la dispoziție aceste instrumente, oferind șansa la continuitate antreprenorilor care își lansează proiectele în cadrul Made in RO” – Elis Popescu, fondator Made in RO.

Vulpe de jucărie by Lia Pfeiffer

Lampă din ceramică – Căsuța cu cerdac

Cool Workshops for Kids

Am pus la cale 6 workshop-uri creative, pe teme de design, arhitectură, fashion, reciclare creativă, animație, storytelling și caleidoscoape. Copiii au ocazia de a-și cultiva talentul sau de a-l descoperi, de a inventa și a construi, poate chiar de a explora o viitoare pasiune sau meserie – toate acestea într-un context care le permite să interacționeze direct cu designerii și creatorii care expun în cadrul evenimentului. Pe scurt: copilul tău învață prin metode interactive, iar tu vizitezi standurile designerilor selectați la Made in RO #14.

Programul workshop-urilor și biletele online (cost bilet workshop = 48 de lei) se găsesc pe livetickets.ro, aici: https://bit.ly/2Cebw4x . Biletele se cumpără exclusiv online, înainte de eveniment.

UTOPIC by Mona Vulpoiu, colierul Poveste de iarnă

Oglinzile personaje By Anca Fetcu

Cafeneaua pop-up Made in RO

Cafeneaua poartă o nouă semnătură – MAIDAN , o companie funky de catering, care pune accentul pe autenticitatea gustului, aplicând principii simple și directe în interacțiunea cu mâncarea și oamenii.

Bogdan Deliu Leather Design

Brăduții din ceramică MicaCera

Vor expune: Abru, Alexandra Nacu Jewelry, Alina Ceramics, Amoresin, Aram, Atelier Arboritm, Art Uca, Atelier Spectrum, Atelierul Mari și Mici, Automatonia, Bewise, Bogdan Deliu Leather Design, BumbagR, By Anca Fetcu, Căsuța cu Cerdac, Ceramic Sparrow, Christine on the Clouds, Climent Art, Colors of Love, Corina Marină, Corina Mardari, Coson Concept by Ioana Socaciu, Cristina Masnitz, Dan Ungureanu, Dana Dinu, D’Apre, Diana Pantea Jewellery, Deep Design Concept, Design Neaoș, Doaga Studio, Editura Intaglio, Eematico Toys, Eero Moss, Foldo, Gabriela Secarea, Glom, Garajul Galben, Greenarium, Gruni, I Wood Be, Ilumi, Infinity Covers, Izabela Măndoiu, Joined By Fire Studio, Kardelia, KoModa Design, Lea et Maru, Lehel Jewelry, Lena Criveanu, Lia Pfeiffer, Ludic, LushiLush, Luviane, LUWA, Maam with Love, Maison Ilia, Madam Mitza, Maria Filipescu, Meg Wi Baby, MellonCollie, Meșteshukar ButiQ, MicaCera, Miklos Kata, Mimush, Mirabilis Art Jewelry, Miracolore, Miss H, mokoFUN, Mormi, Most Precious, M7 Atelier, Oka Style, Oleya, Otilia Flonta, Ousiai, Ovsatchel, Poemi, PasăreaMăiastră, PoPePi Studio, Pupăzan, Radual Home, Sacpartout, Serebe, Shimo Store, Sonjaline, Tablon, The Black Sheep, Trio Verde, Utopic by Mona Vulpoiu, !UZ3 Studio și alții.

#CartierulFood: Maidan, Fructos, The Beer Institute, Angeline Cake Boutique, Abund Berry, Zumm, Kofi Ti, Prăvălia Idicel, Aurum Noble Honey, Primitiv Foods, Veronica.

Când:
Sâmbătă, 23 noiembrie (orele 11.00 – 20.00)
Duminică, 24 noiembrie (orele 11.00 – 20.00)
Unde: Impact Hub – Splaiul Unirii nr. 165, Timpuri Noi Square, clădirea 2, etajul 1
Facebook event: https://www.facebook.com/events/661125524291027/
Bilet intrare: 10 lei
(Copiii sub 12 ani au acces gratuit)

Ne vedem la Made in RO #DesignCrăciun!
Detalii și poveștile designerilor participanți pe www.designist.ro .
Un eveniment marca Designist.ro.

Prieteni Cool Workshops for Kids: De-a Arhitectura, Eematico, Film Powered Society, KaleidoLove, Micile Bucurii, Vitamin Aqua.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Republica, Igloo, Iqads, SMARK, The Institute, Romanian Design Week, Zeppelin, Cover Stories, Dreamingof.net, Feeder.ro, Catchy, modernism.ro.

Fotografii: prin designerii menționați

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed