Cei 16 artiști internaționali din deschiderea Bucharest Art Week 2015

Între 9 și 16 octombrie ne racordăm la tedințele artei contemporane internaționale la Bucharest Art Week. Ediția 2015 ”Laughter and Forgetting” începe vineri, 9 octombrie, cu o lansare găzduită de Hanul Gabroveni în spațiul sălilor Restaurant, Cafenea și Librărie.

Iar programul cuprinde nu doar expoziții, ci și proiecții de film, conferințe, prezentări în mai multe dintre spațiile culturale ale Bucureștiului.

vizual_bawopening2015

Ediția curatoriată în acest an de către Olga Ștefan (Elveția) se desfășoară la 25 de ani de la căderea comunismului și de la nașterea unor noi societăți în Europa Centrală și Estică, astfel că o săptămână dedicată artei sub conceptul cărții lui Milan Kundera (”Cartea Rîsului și a Uitării”) vine ca un demers firesc de analiză, în corelație cu o realitate socio-politică preexistentă.

Expoziția principală din 9 octombrie va reuni lucrări și proiecte artistice ce aparțin unui număr de șaisprezece artiști invitați din Europa, India, Israel și SUA, prezenți la cele mai importante evenimente de artă contemporană din lume, unii dintre ei pentru prima oară la București:

Esther Shalev-Gerz (Franța), Dor Guez (Israel), Clemens Von Wedemeyer (Germania), Ștefan Sava (România), Dan Acostioaei (România), Irina Botea (România), Agnieszka Polska (Polonia), Sarah Sweeney (SUA), Nedko Solakov (Bulgaria), Himali Singh Soin (India), Sophie Calle (Franța), Katerina Seda (Cehia), Hito Steyerl (Germania), Dorothy Iannone (SUA), Dread Scott (SUA), Adam Vackar (Cehia/Fanța).

the-forgetting-machine Sarah Elizabeth SweeneyThe forgetting machine – Sarah Elizabeth Sweeney

Șase secțiuni ale acestei expoziții de deschidere vor coincide cu temele din Cartea Râsului și a Uitării – sursa de inspirație a curatorului BAW2015: Râs, Uitare, Umilință, Graniță, Îngeri și Iubire prin expunerea de instalații video, instalații foto, obiect și arhivă.

Otjesd (instalație video, C. Von Wedemeyer) abordează situația imigrației ruse spre Germania după anul 1990; Let 100 Flowers Blossom (D. Scott)e o instalație ce va invita privitorul să se uite către trecut cu ochi spre viitor; aplicația mobilă interactivă a artistei de origine americană S. Sweeney numită Forgetting; sau proiecția video Grave (D. Guez) care explorează problema minorității în cadrul unei alte minorități reprezintă o parte din preview-ul temelor ce vor fi explorate și în manifestările artistice din cadrul evenimentului.

Dorothy Iannone from The Story of Bern courtesy the artistDorothy Iannone – from The Story of Bern Dread Scott (SUA)  Let 100 Flowers BlossomDread Scott (SUA) –  Let 100 Flowers Blossom

Până pe 16 octombrie, o serie manifestări se vor succeda timp de şapte zile spunând poveşti, demontând teorii şi reconstruind elemente ale trecutului. Programul detaliat poate fi găsit pe www.bucharestartweek.eu.

În perioada 9 – 16 octombrie, organizatorii mai pun la dispoziția copiilor, adulților, elevilor și studenților activitățile programului educațional Arta te cheamă! asociat Bucharest Art Week: tururi ghidate și cursuri de artă contemporană gratuite cu înscriere prealabilă la adresa artatecheama@gmail.com. Proiectul este finanțat de ArCuB în cadrul Programului Ești București și Primăria Municipiului București.

O intervenție paralelă evenimentului Bucharest Art Week, denumită ”Label” marca Dan Perjovschi, va putea fi vizitată până în decembrie 2016 la Biblioteca Ion Creangă.

Esther Shalev-Gerz, Inseparable Angels, The Imaginary House for Walter BenjaminEsther Shalev-Gerz: Inseparable Angels, The Imaginary House for Walter Benjamin

Fotografii: prin Bucharest Art Week

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed