Cât de versatilă poate fi o canapea? Total versatilă.

Un alt răspuns posibil ar fi: Mai mult decât oricine și-ar putea imagina sau exact atât cât îți dorești! 

Recent, am citit că 67% din reprezentanții Generației Z (persoane care s-au născut după 1995 și au crescut cu acces continuu la lumea digitală) chestionați într-un sondaj de opinie european au răspuns că principalele calități pe care ar trebui să le aibă casa lor ideală sunt versatilitatea și modularitatea. Capacitatea de a jongla cu funcțiunile, de a se adapta la neprevăzut, de a deveni mai mică sau mai mare în funcție de nevoi… “Păi nu ne dorim cu toții asta?”, am zis după ce am închis articolul.

Nici noi și nici – îndrăznim să presupunem – cei mai mulți dintre voi nu ne numărăm printre membrii Generației Z, dar viața într-o locuință compactă sau mai puțin compactă, dar cu nevoi de lifestyle în permanentă schimbare ne învață să mizăm pe inventivitate și adaptabilitate. Ca urmare, povestea de mai jos este pentru noi, adepții versatilității, fie designeri de interior și arhitecți nevoiți să găsească soluții de mobilare în proiectele lor, fie proprietari care au nevoie de ajutor în amenajare. Iar personajul principal este brandul macedonean Feydom, care a venit în România ca să ne arate că de la mare la mic și invers sunt doar câteva module 🙂 .

Update iunie 2020: poți vizita noul showroom Feydom de la București pe Șoseaua Gheorghe Ionescu Sisești 226 – iată harta aici.

Gama Feydom Clooods până la sfârșitul lunii iulie, o găsești pe site și în showroom cu o reducere de 5%.

Feydom local

Am intrat în showroom-ul Feydom din București exact în ziua în care spațiul împlinea fix un an și o lună de la inaugurare. Nu am dat peste vreo petrecere – mă rog, asta dacă nu consideri petrecere spectacolul de culori, texturi și geometrii din care sunt formate gamele Feydom care populează întregul showroom. De fapt, dacă nu ai ajuns încă acolo, trebuie să te avertizăm: va fi complicat să reziști tentației de a testa canapelele imediat ce intri 🙂 .

Gama Feydom Bonbon L este câștigătorul prestigiosului premiu A’Design International pentru design si inovație.

Alina Moroianu (stânga) și Iuliana Porcescu (dreapta)

Revenind la vizita noastră, tot atunci am cunoscut și echipa Feydom în București: arh. Alina Moroianu, general manager, cea fără de care povestea noatră despre Feydom România nu ar exista, și Iuliana Porcescu, sales manager . Cum a fost întâlnirea? Am descoperit de curând o ilustratoare americană care, atunci când vrea să sugereze pasiunea pe care îl are personajul ei pentru munca pe care o face, îi schițează steluțe sclipind în locul ochilor – cam aceeași imagine am avut-o în timpul conversației cu Alina și Iuliana despre Feydom ❤️ . Așa că, pentru următoarea ta vizită la showroom,  așteaptă-te la o mulțime de detalii, povești, idei și demonstrații despre fiecare dintre modelele brandului – noi le-am primit pe toate!

    Gama Feydom Choice 1 a primit Premiul German pentru Design și Inovație.

Feydom a apărut în Macedonia în 2005, când designerii Filimena și Zoran Radonjanin, exasperați că nu găseau piesele de care aveau nevoie pentru amenajările lor, s-au hotărât să le creeze singuri – de la idee la producția într-un atelier din Skopje. Inspirația a venit din numeroasele lor călătorii în Asia, unde spațiile (foarte) reduse cer mobilier adecvat și cât mai multă versatilitate și ergonomie. Ca urmare, spiritul Feydom s-a materializat în canapele și fotolii modulare, care se pot transforma în colțuri de discuții, șezlonguri, ba chiar și paturi matrimoniale sau twin (în funcție de spațiu și necesități), cu structuri de bază din lemn natural, îmbrăcate în textile impermeabile și foarte rezistente și dotate cu spații de depozitare care pot primi volume de până la 150 l.

Gama Feydom Matacao, shapeshifter-ul brandului, a luat Premiul Special pentru Inovație în 2014.

Anul trecut, când fabrica din Skopje se întindea deja pe 4.000 mp și producea aproximativ 6.000 de canapele pe an, designerii Feydom au ajuns la București în căutarea unor specialiști locali cu care să colaboreze în proiecte de amenajare. Așa au cunoscut-o pe Alina Moroianu, arhitect la UAM Studio. Ideea deschiderii unui magazin Feydom în București a apărut imediat după aceea, iar după doar trei luni, în iunie, Alina avea totul pus la punct: showroom-ul de pe strada Ady Endre se deschidea. Iuliana i s-a alăturat câteva luni mai târziu, după ce se îndrăgostise de canapelele Feydom privindu-le incognito prin vitrină într-o zi în care showroom-ul era închis – v-am spus deja că mobilierul acesta naște pasiuni! 🙂

Între timp, la fel cum coordonatele canapelelor Feydom se modifică în funcție de necesități, la fel s-a întâmplat și cu prezența brandului în București. Începând de pe 2 septembrie, showroom-ul Feydom se va muta pe Șoseaua Gheorghe Ionescu Sisești 226, într-un spațiu mult mai mare, de 250 mp, amenajat de Miso Architects (cei care au semnat și acest proiect în care apare și o canapea Feydom Matacao – vezi foto sus). Showroom-ul va fi un joint venture creat în colaborare cu brandul de soluții de iluminat Luminna și piesele lor de mobilier: cât să-ți poți imagina mai clar cum va arăta noua ta canapea într-o amenajare completă.

Forme, texturi, culori și confort cât cuprinde

Gamele de canapele Feydom sunt, de fapt, un puzzle liberal de confort și rezistență. Sunt formate din exact atâtea piese cât îți dorești, deci prețurile variază în funcție de necesitățile tale, le poți descompune și recompune de fiecare dată când ocazia ți-o cere, le poți completa oricând, le poți schimba culoarea, textura, ba chiar și materialul* husei cu fiecare reamenajare (sau între reamenajări) și își păstrează forma vreme de aproximativ 10 ani, după mutări, permutări și tratamentele neprietenoase clasice într-o casă cu copii și/sau animale 🙂 .

*ai de ales între 5 familii de materiale diferite (Victor, Velare, Zeno, Fernando și Mollia – preferatul meu, plușat și blând 🙂 ), fiecare dintre ele cu propriile nuanțe și grade de rezistență la frecare – indicatorul Martindale recomandă o valoare de 10.000-15.000 unități pentru piesele de mobilier de uz casnic —–> rezistența materialelor textile folosite de Feydom se întinde între 25.000 și 100.000. Aici găsești toate detaliile.

Gama Feydom Cuban ascunde spații de depozitare sub fiecare modul. 

Fiecare model este dotat cu o folie de silicon de 300 g / m3 care ajută țesătura să ia forma corpului tău atât timp cât ești așezat pe ea, dar să revină la starea originală după ce te ridici. Așa, canapeaua își păstrează forma inițială timp îndelungat. E posibil ca la o primă experiență să fii surprins de fermitatea canapelelor/paturilor Feydom – nu-ți face griji, dacă preferi un suport mai pufos, îl poți dubla cu un topper.

Clooods

Cea mai nouă generație de canapele Feydom, gama Clooods, a primit Innovation Award și German Innovation Award anul acesta. Și pe bună dreptate: se adaptează spațiilor indiferent de dimensiune – este suficient să miști o pernă sau două ca să creezi o nouă structură. Modulele sunt suficient de ușoare ca să le poți muta rapid, iar spătarul dur formează o punte de legătură între ele, așa încât să compui fie un pat dublu, fie două paturi single – conectate, dar separate în același timp. Husele sunt prinse cu benzi cu arici, așa că sunt foarte simplu de detașat dacă vrei să le speli sau chiar să le schimbi, iar piciorușele din lemn, ceva mai înalte decât ale celorlalte modele Feydom, îți lasă loc să cureți podeaua de sub ele cu ușurință.

Bonbon

Este, poate, cea mai versatilă dintre canapelele Feydom: de la setul de bază, Bonbon S, format din două paturi/canapele de două persoane + două perne, treci la completările pe care le primești odată ce treci la liniile Bonbon L și Bonbon M – taburete, cutii de depozitare de până la 150 l plasate sub cotiere (da, poți ascunde acolo cam toate așternuturile tale, plus niște jucării de-ale copiilor), perne suplimentare, fiecare cu funcționalitățile lor multiple și cu huse detașabile (sau nu, în funcție de cum ți le dorești). O multitudine de transformări care au câștigat premiul A’Design International pentru design și inovație.

Uite cât de simplu ai schimbat decorul 🙂

Matacao

Cât de relaxantă poate fi geometria? Dacă te referi la spațiile de relaxare din birouri și la gama Feydom Matacao, atunci răspunsul e clar de la prima imagine. Matacao e formată din module individuale cu forme distincte, asimetrice și geometrice, perfecte pentru spațiile mai mari. Fiecare dintre piese poate fi folosit ca fotoliu separat, ba chiar poți ajusta coordonatele zonei de ședere și ale spătarului dacă schimbi poziționarea pernelor. Ne imaginăm piesele Matacao în spații de lucru, lobby-uril ale hotelurilor, malluri, ba chiar și în biroul nostru în curând (ahem!) 🙂 .

Choice

E clar încă din numele gamei: Choice, cu variațiunile 1 și 5, oferă nenumărate posibilități de a completa spațiile, indiferent de suprafață. Dintr-o canapea de colț într-un pat dublu sau în trei module separate de ședere, Choice a primit Premiul German de Design și ascunde spații de depozitare sub fiecare modul.

Bonus

Patru elemente simple —–> un fotoliu —–> un pat single —–> un mini lounge de colț în doar câteva mișcări. Fotoliul Q6 a primit Interior Innovation Award în 2012 și a fost nominalizat pentru German Design Award în 2013.

+ more

Gama Cloud este potrivită pentru spațiile mici, unde confortul (chiar simți că stai așezat pe un nor) este mai important decât oriunde altundeva. 

Flexibil și practic, spațios și încăpător and much more – gama Cuban e formată din patru module distincte, cu spații de depozitare incluse. 

Gemini A, formată din două module de șezut lungi identice – doar unul dintre ele este mobil.

Gemini M este varianta compactă a seriei. 

Scaunul ST1 este varianta statică, dar foarte robustă a creativității Feydom. Și în cazul lui poți alege dintre cele 5 seturi de țesături și culori.

Masa din lemn masiv Feydom, pregătită pentru o masă în familie extinsă.

Last but not least, patul Feydom pentru dormitor, un joc de adâncimi și culori care îți creează iluzia de plutire.

Coming up

Recunoaște: abia aștepți să testezi live colecțiile Feydom. Dacă vacanța de vară te ține departe de showroom până în septembrie (nu uita: începând de pe 2 septembrie, showroom-ul Feydom se va muta pe Șoseaua Gheorghe Ionescu Sisești 226), o să ai momentul perfect pentru vizită la toamnă: între 12 și 15 septembrie, piesele de mobilier Feydom participă la Târgul Internațional BIFE-SIM 2019 – revenim cu detalii curând.

Până atunci, îți mai dăm un pont: de-a lungul lunii august, gama Choice va avea prețuri cu 5% mai mici! Iar tu te poți pregăti configurându-ți propria canapea direct în aplicația Feydom Designer 🙂

Fotografii: prin Feydom

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed