Povestea Crăciunului din nord vine și, pentru noi, tot cu nordul începe. Kit-ul de cadouri care împacă și casa, și masa, și bradul.

Zici “Nord”, zici zăpadă, acum zici și Moș Crăciun. Și te gândești la stil, dar și la cumpătare. Pentru că tot ce înseamnă design la ei se rezumă la simplitate și naturalețe. Nu o să începem cu “dă cu pace în lista de cadouri”, dar cam asta e ideea. Dincolo de aș vrea și asta, dar parcă și asta îmi trebuie, și lor ce le-aș lua, ne-am făcut temele riguros (adică nordic) și am reușit să reducem lista de Crăciun la 13 cadouri din tărâmul renilor, care împacă și casa, și masa, și bradul. Și prietenii.

Ne-am felicitat și pentru că niciunul dintre ele nu sare de 100 lei, multe abia dacă se apropie. Recunoaștem, am dat iama la combic.ro.

combic - Designist (9)

Vin sărbătorile, vin / vin sărbătorile, vin… Deja mesajele publicitare ale anilor trecuți ne sună a alarmă prin cotloanele minții, bradul ar trebui să fie pe drum, se aud sfaturi de la specialiști cum că mai bine comanzi online decât să îngroși cozi (cu asta chiar suntem de acord, doar dacă nu ai în plan să vizitezi un târg fin sau un boutique șic)… Concluzia: dacă pregătirile dau cu panică și agitație, nu te vei putea bucura de nimic. Presiunea pe care noi înșine o punem asupra scurtei vacanțe de iarnă (Crăciunul inclus) e prea mare. Perfecțiunea vine și din relaxare, frumusețea din normalitate.

În viziunea noastră, interiorul de mai sus e complet “pregătit de sărbătoare”. E calm, seren, intim. Încearcă să schimbi regulile perspectivei de anul acesta. Nu cumpăra decât cadourile ce te fac să te bucuri de micile momente care, în puținele zile de vacanță, nu trec atât de neobservate ca în rest. Să-ți facă plăcere să simți textura noii căni de cafea, să pui în geam o steluță discretă de hârtie pe care să-ți pice ochii când privești în zare, în pauza de citit sau de tolăneală, să înșiri pe etajeră câțiva brăduți ceramici sau câteva lumânări… Nu e cazul și timpul să te dai peste cap transformând totul în cale. Dar poți accesoriza cumpătat, diafan. Iar surprizele discreției sunt mai savuroase – spun, de fapt, mai mult.

combic - Designist (11)Cât de simplu, eco și frumos se instalează Crăciunul în casă!

Icon-uri sărbătorești, tratate grafic, cu lejeritate

Chiar dacă vorbim de accesorii pentru Crăciun, pot rămâne pe poziții mai mult timp datorită formelor simple și stilizate. Brăduții din ceramică vor sta la pervazul tău în fiecare zi din cele 365 dacă vrei, de exemplu, să-ți amintești că pe la noi încă se mai ciopârțesc pădurile.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Set de trei brăduți, din ceramică albă, de la Bloomingville. Costă 48 de lei. 

Ai un spațiu mic, nu prea mai e loc de brad? Nu-i nimic, creația și senzația contează. Câteva crenguțe, câțiva brăduți atârnați pe fundal, o bufniță  – doar e un (pattern) icon -, lumina potrivită și… ești în taiga.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Bufnița din ceramică este decorațiune de brad, dar și o mini-statuetă expresivă. Costă 23 lei.

combic - Designist (23)

 Stea decorativă din hârtie. Costă 29 lei. Nu cred că am mai da-o jos de la geam.

Lumina = atmosferă

Dacă e să ne luăm după interioarele nordice, în fiecare colț va fi plasată strategic măcar o lumânare. Ce-i drept, încălzesc mult atmosfera. Îți propunem câteva combinații cu pattern-uri fine.

combic - Designist (18)

Set de trei lumânări cu modele grafice, geometrizate, stau într-un recipient de sticlă care nu se supraîncinge. Este ideal pentru serile lungi de relaxare.

 combic - Designist (24)

Vacanța de Crăciun devine o colecție de momente delicate în simplitatea lor. Suporturile pentru lumânări de la Hubsch Danemarca costă acum 41 lei.

combic - Designist (16)

Lumina difuză și caldă poate fi filtrată prin vasul de sticlă de tip felinar. Combinațiile de forme din sticlă nu aduc chiar străluciri de cleștar, dar dau clasă unei compoziții simple.

Albul nordic: lăptos, leneș relaxant

Am stabilit că relaxarea este starea pe care o vrem pentru aceste sărbători. Visăm la mai multe mic dejun-uri târzii, cu timp pentru toate tabieturile.

combic - Designist (22)

Set pentru masă din ceramică, de un alb lăptos, pentru diminețile în care pleoapele îți atârnă greu și te răsfeți liniștit:

combic - Designist (25)

Din kit-ul pentru relaxare cu dichis de dimineață: zaharniță cu detaliu în linii curbe, 24 lei

combic - Designist (21)

Apreciem detaliile recipientelor pentru sare și piper. Costă 26 lei.

combic - Designist (8)

Păstrăm ceaiul cald mai mult timp în ceainicul din porțelan alb

combic - Designist (19)

Set de două șervete termice pentru bucătărie, costă 57 de lei. Pentru că vei găti. 🙂 Ca să te simți cât mai acasă…

Un altfel de “sub brad”

Știm că ecologistul din tine cu greu s-a lăsat convins să cumpere chiar și o rămurică de brad în schimbul întregului brad. Ai fost îmblânzit de argumentul că mirosul bradului de Crăciun face parte din scenariu. Sau poate nu te-ai lăsat convins și ai un altfel de brăduț.

Cadouri sigur vei primi și vei oferi. Iar “sub brad”-ul tău poate fi o cutie veche sau un cufăr mai mic, ce strânge darurile frumos ambalate.

combic - Designist (4)

Și acum, ce ne-ar plăcea să găsim sub bradul nostru:combic - Designist (14)

Ca de orice sărbătoare, trebuie să existe sticle și trebuie să existe desfăcătoare. Ne-a luat ochii silueta retro a desfăcătorului de sticle de la HouseDoctor Danemarca. Oare ar merge și agățat în brad? 🙂 Costă 39 lei.

combic - Designist (5)

Calendar din lemn de brad, ludic, costă 68 lei. Am început deja numărătoarea zilelor până la vacanță. Gestul de a schimba zilele ne dă satisfacția că avem control real asupra lor. 🙂

combic - Designist (20)

Și, cum rezoluțiile bat la ușă…, e bine să ni le amintim și în lunile ce vor urma în 2016. Notebook, în trei variante de pattern-uri pentru copertă, costă 32 de lei.

Și-am încălecat pe-o șa și am plecat în taiga. Așa am reușit să punem punct listei cu 13 cadouri cu noroc, de design nordic, care ne vor împăca to do-urile crăciunești. Recuzita noastră pentru un Crăciun relaxat, în care vrem să dea cu tihnă.

Ca să fii la curent cu cele mai noi idei nordice din bradul combic.ro, fă-le o vizită și pe pagina de facebook.

Fotografii: prin combic.ro

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed