Dacă știi că un basorelief se poate transforma rapid în „A fost odată”, că o marchiză originală are potențial de a deveni carte de vizită, că nu este exclus ca un felinar interesant să aibă multe de zis, atunci Aici a stat ți-ar putea fi sursă constantă de explorare și documentare fără să ieși din casă. Mai jos, îți spunem povestea din spatele acestui proiect care gravitează în jurul patrimoniului arhitectural românesc și funcționează acum și ca alinare pentru dorul de călătorii și plimbări îndelungi 😉.

Foto: Răzvan Lupan

Aici a stat de la început

Apropo, tocmai o plimbare a fost startul Aici a stat: s-a întâmplat acum mai bine de 2 ani, în Moldova, lângă Focșani, când Ana Rubeli și soțul ei, Andrei (foto ⬆), se lăsau ghidați de indiciile citite într-o carte, în căutarea conacului abandonat al lui Duiliu Zamfirescu. Nu era prima dată când cei doi se aventurau în descoperiri cu încărcătură istorică, însă acela a fost momentul când s-au hotărât să le dea mai departe:

„În plimbările noastre prin țară mergem adeseori fie pe firul „semnelor maro”, acele plăcuțe care indică prezența unui monument istoric,  fie pe firul povestirilor din cărți, memorii și jurnale ale unor personalități istorice cu viață interesantă. Și întotdeauna ne-au fascinat casele cu plăcuțe comemorative de tipul „Aici a stat pictorul/ scriitorul/ regizorul…”. Ne-am întrebat adesea ce se află în spatele acelor uși și cum este casa respectivă marcată de energia celor care au locuit-o. Și pentru că de fiecare dată descopeream locuri mai puțin cunoscute și făceam o cercetare amplă a lor, ne-am gândit să împărtășim și cu ceilalți lucrurile pe care le aflam”, ne-a povestit Ana. 

Citește și: Iașiul își aduce aminte de el însuși prin ilustrații: Atelier Spre

Conacul lui Duiliu Zamfirescu de la Vârteșcoiu

Fiecare destinație s-a mutat astfel în mediul online într-o formă constantă: prin fotografii detaliate și mici povești caleidoscopice, cu unghiuri multiple, care descriu atât construcțiile în sine, cât și locuitorii lor (fie ei foști sau actuali, persoane, instituții sau lăcașe de cult). Le găsești pe toate și pe site-ul proiectului, și pe paginile de social media dedicate, însă nu te aștepta să vezi acolo doar edificii… instagramabile în mod clasic: Ana și Andrei includ în selecția Aici a stat și conace și palate somptuoase, restaurate cu minuțiozitate, și clădiri degradate, care se pierd încet-încet.

„Pentru noi obiectivul pe termen lung este de a strânge bani pentru a contribui la salvarea patrimoniului construit, astfel că avem nevoie să creăm o comunitate de oameni care să conștientizeze importanța patrimoniului și perisabilitatea lui”, ne-au explicat ei. 

Citește și: Când casele uitate din Constanța îți spun povestea lor

Casa Universitarilor, Craiova

Biserica fortificată din Hoghilag

Din culise

Sunt suficiente chiar și câteva rânduri ale poveștilor Aici a stat ca să simți pasiunea și efortul de documentare din spatele lor. Așa că noi am fost surprinși când am aflat că, de fapt, cei doi exploratori de patrimoniu arhitectural sunt legați de acest domeniu adiacent, nicidecum profesional: sunt un cuplu de actuari – specialiști în calcule statistice privitoare la asigurări și, în general, la probleme financiare.

Palatul Marincu din Calafat

Totuși, Ana este îndrăgostită de istorie și fotografie, așa că, în timpul recentului concediu de maternitate, a început masterul de Patrimoniu și Resurse Culturale la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București. Iar Andrei cântă la vioară în Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea”, ceea ce l-a dus în concerte într-o mulțime de edificii de renume, ca Ateneul Român și Biserica Lutherană. Îmbinarea dintre istorie și muzică a venit natural, într-o simbioză a două arte care se potențează reciproc:

„Ne-am gândit să răspândim poveștile despre patrimoniu și prin muzică: totul este să găsim formula perfectă pentru bucățica respectivă de istorie și să o (re)însuflețim prin sunet. Ca urmare, Am început la Hoghilag, la Sărbătoarea Tuberozelor, apoi la Casa Costa-Foru din București, la o culă din Gorj pentru voluntarii de la Ambulanța pentru Monumente și chiar la Calafat, în cadrul unui eveniment de reconstituire a războiului de independență de la 1877-1878. Vioara lui Andrei, veche de peste 200 de ani, se potrivește perfect alături de monumentele istorice pe care le vizităm și creează puntea de legătură între trecut și prezent”, ne-au povestit ei. 

Recital la Casa Costa-Foru (foto: Mirela Balea)    

În căutare de noi „Aici a stat”-uri

Așa cum proiectul s-a dezvoltat multilateral în timp, la fel s-a întâmplat și în cazul surselor de inspirație care duc la noi descoperiri vechi. La început, au fost casele cu plăcuțe memoriale, cărțile de memorii ale unor personalități istorice sau chiar legendele urbane. Ba chiar și mici informații cu circuit închis date de muzeografi după vizitele la muzeele de prin țară: „Dacă mergeți în satul de peste deal, o să găsiți conacul abandonat al poetului / omului politic X”.

Casa cu atlanți și ornamente baroce a familiei Karatsony din Gherla

Apoi, au urmat tururile ghidate prin București și alte orașe, care le-au deschis Anei și lui Andrei un nou univers al datelor (și accesul în interiorul clădirilor fotografiate) – apropo, arhivele sunt o sursă uriașă de contexte istorice, detalii și interpretări.

„Am început să voluntariez pentru Asociația Istoria Artei și pentru ARCEN, să documentez în arhive, să fotografiez și să inventariez case de patrimoniu. Acum, de exemplu, ma opresc asupra unei case care are o arhitectură deosebită sau un element distinctiv și încerc să aflu tot ce pot despre ea. Și încerc să leg poveștile unor case și de o dată cu însemnătate istorică legată de arhitectul sau comanditarul casei. Pentru că amândoi lucrăm în asigurări, am avut și o serie de povești despre case care aveau plăcuțe de “Imobil asigurat la…”.

Teatrul din Iași 

În țară, proiectul a pornit pe urmele asociațiilor care contribuie la salvarea patrimoniului: printre altele, la Vila Golescu din Câmpulung ⬆ și la Băile Neptun din Herculane ⬇.

Dacă etapa de documentare a poveștilor Aici a stat este îndelungată și solicitantă, și componenta fotografică pare să bifeze aceleași atribute: Ana publică minimum 10 fotografii pentru fiecare obiectiv, ceea ce implică un total de aproximativ 100 de imagini din care să poată face selecția finală!

Cât despre detaliile tehnice, și acestea s-au adaptat în timp: chiar dacă inițial aparatul DSLR și mirrorless-ul erau ingredientele esențiale, de când în mica „echipă de documentariști” a apărut și bebelușul Șerban, telefonul și funcțiile lui fotografice multiple au devenit instrumentul cel mai la îndemână. Cât despre durata ședinței foto în sine, aceasta este direct dependentă de traseu, de eventualele surprize care îi întâmpină la fața locului, ba chiar și de răbdarea bebelușului: de la 5 minute la 2 ore 😉.

Detaliu din interiorul casei Micu Zentler de Cristofi Cerchez (București), care astăzi este sediul Asociației Foștilor Deținuți Politici.

Cum a resimțit pandemia Aici a stat, proiectul alimentat prin călătorii și plimbări? Acasă, ca fiecare dintre noi, desigur 😊.

„Pandemia pentru noi a însemnat mai mult timp de ordonat fotografiile făcute în trecut și redescoperirea unor povești pe care le pusesem „în sertar”. M-am bucurat să descopăr anumite case pe care le uitasem (deoarece mărturisesc că fac mult mai multe fotografii decât aș putea organiza în zece vieți). Am participat virtual la numeroase vizite ghidate prin orașe altfel inaccesibile, am vizitat muzee virtual și chiar am participat la conferințe și simpozioane în mediul online pe tematica patrimoniului”, ne-a povestit Ana.

„Poveștile noastre preferate sunt cele la care lucrăm acum, dar îmi vin în minte câteva locuri speciale: printre ele, Muzeul etnografic în aer liber Haszmann Pal, întreținut de cei doi frați gemeni Haszmann…

…și bucuria descoperirii barcagiului care a acceptat să ne ducă pe Ostrovul Păcuiul lui Soare în Dobrogea, pe urmele unei cetăți semi-scufundate”.

În continuare, membrii Aici a stat și-au propus să scoată la lumină poveștile din cartierul în care locuiesc în București, la congruența dintre două foste mahalale: Sfânta Ecaterina și Flămânda – Ana ne-a spus că este o zonă protejată cu un potențial cultural fantastic, un stil arhitectural divers și destul de bine conservat și cu foști locuitori faimoși. Iar noi abia așteptăm să vedem & citim rezultatele și apoi să le descoperim pe viu în vremuri mai senine 😊.

Fotografii: prin Aici a stat