De ce IKEA este un brand pentru care mi-ar plăcea să lucrez

Să zicem că nu ar fi existat Designist și proiectele adicente și că nu aș fi pornit în aventura antreprenoriatului în industrii creative acum mai bine de 6 ani. Așadar, dacă nu aș lucra la Designist, mi-ar plăcea să lucrez la IKEA. Un gând care nu s-a înfiripat de ieri de azi, ci care a prins un vag contur acum mai bine de 10 ani, când mă aflam pentru prima oară, din postura favorabilă a jurnalistului, în culisele IKEA of Sweden, în Älmhult – locul unde se nasc toate ideile IKEA. La vremea respectivă, în 2006, călătoream cu un grup de jurnaliști și aflam ce înseamnă conceptul IKEA înainte ca magazinul din Băneasa să-și deschidă porțile.

Timpul a trecut și, firește, viața s-a schimbat. De atunci, am cumpărat multe obiecte de la IKEA. Am petrecut multe ore în magazin, bifând liste, armonizând și încercând obiecte, făcând calcule. Nu doar eu, ci toți oamenii pe care îi cunosc. În acest timp, brandul îmi devenea tot mai drag pentru tot ce înseamnă el: concept, inovație, design, accesibilitate, responsabilitate – în două cuvinte: design democratic.

Câteva colecții erau prezentate chiar la intrare, în containere de marfă.

Gândul ăsta, că mi-ar plăcea să lucrez la IKEA, a dobândit textură și, mai mult, culoare acum, în iunie 2018, când am revizitat Älmhult, la invitația brandului suedez, cu ocazia IKEA Democratic Design Days – festivalul anual de design IKEA (lansări de colecții noi, conferințe, prezentări de produs, soluții sustenabile etc.) la care au participat vreo 300 de jurnaliști din țările unde IKEA are piețe de desfacere, inclusiv un grup mare din India, unde IKEA urmează să deschidă anul acesta primul magazin. Am fost alături de jurnaliști de la Design Milk, de pildă, sau alte publicații pe care le urmărim constant. Me proud 🙂

Ok, dar ce este designul democratic și de ce mi-ar plăcea mie să lucrez la IKEA?! Uite care sunt motivele mele, strâns legate de ce am văzut la Älmhult, cu ocazia IKEA Democratic Design Days, pe 7 și 8 iunie.

Design democratic 

Când un designer sau un brand își propune ca obiectele sale să fie utilizate de cât mai mulți oameni înseamnă că acesta înțelege designul ca pe o rezolvare a unei probleme, nu ca pe o formă de expresie a eului artistic. Tocmai acest lucru diferențiază un designer de produs de un artist vizual. Misiunea IKEA este “to create a better everyday life for the many people”, adică să creeze obiecte care să rezolve funcțional o necesitate, dar care să arate bine, să fie simple, inteligente și fun to use.

Știți bine că există multe companii de elită care fac obiecte foarte frumoase, dar pe care puțină lume și le permite. La polul opus, sunt branduri care fac produse foarte ieftine, fără studii de piață, fără testări, fără durabilitate și, în final, fără valoare. Ceea ce își propune IKEA este ceva care la prima vedere poate părea misiune imposibilă: să combine designul/estetica formei și calitatea funcțiunii cu durabilitatea și producția sustenabilă, la un preț accesibil, chiar mic.

Gândește-te că fiecare obiect IKEA pe care îl ai în casă este rezultatul combinației acestor factori, pentru că, așa cum spune Marcus Engman, Head of Design la IKEA (foto sus, înconjurat de jurnaliști), filozofia designului democratic influențează fiecare pas al procesului de creare a designului unui produs. Mi-ar plăcea să lucrez pentru un brand a cărui coloană vertebrală este designul democratic.

Multiculturalitate + tineri designeri

Pentru IKEA of Sweden, în Älmhult, dar și în centrul administrativ-financiar din Leiden, Olanda, lucrează nu mai puțin de 54 de naționalități, printre care și români. Însă IKEA înțelege că interacțiunea culturală se exprimă cel mai bine prin design. Tocmai de aceea, noua colecție ÖVERALLT, creată în colaborare cu 10 designeri africani este una dintre favoritele mele. Nu știm dacă o vom găsi și pe piața din România, însă vom afla asta abia în 2019 – toate colecțiile noi, încă în faza de work in progress, și prototipurile pe care le-am văzut în Älmhult vor fi disponibile în magazine în 2019 și 2020.

ÖVERALLT este o colecție creată cu 10 designeri din șapte țări din Africa. Dintre ei, i-am cunoscut pe Selly Raby Kane, din Senegal, și pe Laduma Ngxokolo (foto jos), din Africa de Sud, care ne-a spus că obiectele create de el sunt menite să “infuse the happiness of my African DNA”. 

Colaborări cu alte branduri 

Poate nu te așteptai să auzi asta, dar IKEA  a anunțat că va colabora cu alte branduri în dezvoltarea unor produse care să facă viața mai bună pentru cât mai mulți oameni. Și ce branduri! adidas și LEGO se numără printre cele mai faimoase. Ok, dar cum se vor concretiza aceste colaborări? Încă nu știm – totul este work in progress. Studiile IKEA apropo de locuit și lifestyle arată o nevoie crescută a oamenilor de a face sport acasă și de a trăi mai sănătos. Să ne așteptăm la biblioteci care ascund spaliere sau etajere care se transformă în gantere? 🙂 Iată mai jos declarațiile, pe care le-am auzit live, la Democratic Design Days 2018.

În primă fază, designeri de la cele două companii vor călători în diverse țări pentru a studia și a înțelege cum trăiesc oamenii în diferite zone ale lumii și ce nevoi de mișcare au. Cu alte cuvinte, vor merge la ei acasă și vor face studii de caz petrecând timp cu ei. 🙂 Studiul, analizele și testele constante fac din IKEA un brand responsabil – încă un motiv să-mi placă să lucrez pentru ei, într-un scenariu paralel al vieții mele, firește :).

“Prin parteneriatul cu adidas vrem să înțelegem ce înseamnă well-being pentru diferite categorii de persoane și, mai ales, ce impact au exercițiul fizic, obiceiurile de somn și luat masa în viața de zi cu zi. Astfel, sperăm să creăm interioare mai bune, să schimbăm obiceiuri și să facilităm o viață mai activă pentru cât mai mulți oameni, deoarece credem cu tărie că starea de bine ar trebui să fie accesibilă oricui”, spune Marcus Engman, Head of Design la IKEA of Sweden.

Sustenabilitate

“Designul sustenabil nu trebuie să fie un lux, toată lumea ar trebui să-și poată permite acest lucru”, spune Anna Granath, Product Developer pentru IKEA.

Unul dintre produsele-prototip care mi-a rămas pe lista mentală de future IKEA must-haves este un mic device, pe nume MISTLEN, care va transforma economisirea apei într-un demers la îndemâna oricui. L-am testat chiar acolo, în Älmhult – se atașează la o baterie obișnuită și difuzează apa în așa fel încât să poți spăla o farfurie, de pildă, fără să folosești tot jetul de apă. Produsul este rezultatul colaborării cu Altered, un start-up suedez, care își propune să redefinească ideea de economisire a apei astfel încât acest lucru să fie accesibil cât mai multor persoane.

“Faptul că tehnologia noastră va fi disponibilă la IKEA nu reprezintă doar o oportunitate, ci mai degrabă ceva ce trebuia să facem. Am creat o soluție mai accesibilă ca preț și, prin urmare, accesibilă pentru mult mai mulți oameni. Stresul legat de risipa de apă nu este o problemă cu o singură rezolvare. Va fi nevoie de mii de soluții pentru a avea cu adevărat un impact. Aceasta este una dintre ele și suntem mândri că suntem parte din ea”, ne spune Johan Nihlén, CEO Altered, care ne-a și arătat cum funcționează device-ul.

Colecții capsulă & colaborări cu designeri și artiști ai momentului

Ce am observat este că, în ultimii doi-trei ani, IKEA iese din ce în ce mai des din zona tradiției nordic suedeze și lansează colecții capsulă foarte cool, disponibile o perioadă limitată de timp. Mi se pare că acest relativ nou obicei face ca IKEA să devină un brand din ce în ce mai dinamic. E o strategie care, pe de-o parte îi recâștigă pe cei din categoria “nu-mi cumpăr de la IKEA, că are toată lumea la fel”, iar pe de altă parte îi apropie pe the real design lovers freaks. 

Uite câteva sneak peaks, ca să știi la ce să te aștepți în 2019 și 2020.

1. IKEA + compania suedeză Teenage Engineering = FREKVENS

Este o colecție de boxe cu lumină integrată, care îți va da posibilitatea să dai petreceri pe nepusă masă. Va fi disponibilă la IKEA începând cu luna iulie 2019. Colecția a câștigat deja Red Dot Award – Product Design.

2. IKEA Art Collection 2019

Brandul suedez  își continuă misiunea de a face arta accesibilă tuturor. Opt artiști contemporani, cu stiluri diferite de expresie artistică, au creat fiecare designul unui covor. Rezultatul: o colecție limitată de covoare off-the-wall art pieces.

Japoneza Misaki Kawai este unul dintre artiștii participanți. Contribuția ei la colecție este o dezlănțuire de culoare care ia forma unei familii de animale. Covorul devine și o experiență tactilă, nu doar vizuală.

Virgil Abloh, designerul american și fondatorul brandului de haine street wear Off-White, a creat ceva complet diferit. Interpretarea sa monocromă, grafică a covorului tradițional oriental este definită printr-o avertizare simplă și la obiect: “KEEP OFF”.

“Am vrut să redau, într-o abordare ironică, atitudinea tradițională față de decorarea casei, unde camera de zi este doar un showroom, nu un loc unde te așezi și petreci timp. Cred că genul de avertizare părintească “nu distruge mobila” a influențat modul în care tinerii privesc mobilierul și accesoriile pentru casă în ziua de azi “, spune Virgil.

Design semnat de Seulgi Lee și covorul meu preferat din întreaga colecție. 🙂 “I wanted to bring the light of water inside. (…) Let’s be happy. As happy as a fish in water”, spune ea.

3. ANNANSTANS – o colecție care creează locuri de muncă

Colecția este rezultatul colaborării cu designerul textil suedez Martin Bergström, iar obiectele sunt lucrate împreună cu artizani din India, Thailanda și România. Prin ANNANSTANS, brandul suedez continuă colaborarea cu antreprenori sociali din întreaga lume, producând obiecte de calitate, lucrate manual, și creând în același timp locuri de muncă pentru oameni din comunitățile vulnerabile.

Colecția conține fețe de pernă, sacoșe, boluri din ceramică și coșuri din fibră de bananier.

4. TÄNKVÄRD – sustenabilitate & flexibilitate

De ce sustenabilitate? Pentru că TÄNKVÄRD este o colecție formată din obiecte din rattan, bumbac, in, iută și iarbă de mare. De ce flexibilitate? Pentru că mai toate obiectele au cel puțin două funcțiuni (de exemplu, separatorul de cameră din imagea de mai sus este și suport pentru haine, care devin paravan) și sunt ușor de mutat dintr-o parte în alta.

“Toate obiectele din această colecție au fost proiectate cu scopul de a fi durabile și flexibile. Sunt obiecte pe care le poți combina cum vrei, pe care le poți lua cu tine la plajă sau în parc”, spune Mats Nilsson, care a împărțit rolul de Creative Leader cu Mette Nissen.

NO to plastic și afacere circulară

Până la 1 ianuarie 2020, produsele din plastic de unică folosință vor fi eliminate din toate gamele IKEA la nivel mondial, inclusiv produsele din plastic de unică folosință din restaurant și bistro, dar și din cafenelele de co-working (am remarcat farfuriile de carton și tacâmurile din lemn pe care cafeneaua de co-working din Älmhult le avea deja). Decizia a fost luată ca parte a angajamentului companiei de a deveni o afacere circulară. Compania suedeză vrea ca până în 2025 să comercializeze produse care vor putea fi reparate, revândute sau reciclate, pentru a ajunge la emisii zero.

Fronturile de bucătărie KUNGSBACKA sunt făcute din lemn reciclat în combinație cu sticle de plastic reciclate. “Lanțul IKEA presupune și un impact asupra mediului deoarece producem în cantități foarte mari. Prin folosirea materialelor reciclate, producția noastră devine sustenabilă,” comentează Anna Granath, product developer la IKEA.

Celebra sacoșă albastră a fost reinterpretată de Virgil Abloh dintr-o hârtie lavabilă. 

IKEA Test Lab

Orice obiect IKEA pe care îl cumperi este testat și răstestat, pentru că siguranța este o prioritate pentru brandul suedez. Am vizitat Test Lab-ul din Älmhult, iar unele scaune ori fotolii sunt suprasolicitate cu greutăți și presiuni nerealiste până când cedează, tocmai pentru a răspunde la întrebarea “Și dacă s-ar rupe, ce element ar ceda primul?” – asta cu scopul de a preveni orice posibile accidentări ale utilizatorului.

În vizită cu grupul de jurnaliști la IKEA Test Lab.

De exemplu, o zonă, ca o capsulă, era dedicată testării becurilor pentru a verifica dacă acestea pâlpâie. O mașinărie presa prin rulare o saltea pentru a verifica rezistența și nivelul de uzură. Fiecare obiect pe care îl cumperi este testat aici, în IKEA Test Lab, înainte de a ajunge la tine acasă.

Celebra canapea KLIPPAN te găzduiește și în fața muzeului IKEA, varianta “eternizată”, din beton. 

IKEA Museum și expoziția IKEA Hacked

Acum 12 ani, când am vizitat IKEA of Sweden, clădirea în care se află astăzi IKEA Museum era încă magazin IKEA – primul magazin IKEA deschis de Ingvar Kamprad în 1958. Acum doi ani, s-a transformat în muzeu – merită văzut, îmi pare rău că nu am avut mai mult timp să-l vizitez pe îndelete, mai ales că în iunie era expoziția IKEA HACKED – Our products. Your ideas.

Candelabru realizat de “hackeri” din veioze LAMPAN.

Muzeul IKEA a realizat un parteneriat cu Muzeul de Design din Londra pentru a explora valențele universului casei. Acesta este un pas din demersul Muzeului IKEA de a deveni Muzeul IKEA al Designului Democratic. Pregătește-te pentru expoziția Home Futures, care va fi deschisă la Design Museum în Londra între 07 noiembrie 2018 și 24 martie 2019.

Last but not least, vă mai spun doar că IKEA intenționează să schimbe câteva lucruri și pe zona de mâncare prin tranziția la ingrediente cât mai naturale. Eu am încercat veggie hot dog-ul, nu însă și înghețata 100% pe bază de plante – mă păstrez pentru când o vom avea și noi în magazinele din București.

Cam atât din Älmhult. Așteptăm deschiderea magazinul din Pallady și revenim cu noutăți.

O vară cu design democratic să fie!

Fotografii: Elis Popescu și via IKEA

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed