Despre melancolie, încredere și comunitate în povești despre arhitectura de patrimoniu

Într-un univers urban de mult timp suprasaturat și supraaglomerat, am putea spune că orice proces de restaurare este și un act de melancolie, dar și o dovadă de înțelepciune: un fel de “ai încredere și fă rai din ce ai deja“. Dar mai mult decât atât, arhitectura de patrimoniu înseamnă și a da înapoi comunității: clădiri care primesc atenție și respect și care își recapătă locul pe harta afectivă a orașelor. Câteva dintre poveștile lor se află în selecția de mai jos, pe care ți-am pregătit-o ca un rezumat al secțiunii Arhitectură construită / Arhitectură și patrimoniu din Anuala de Arhitectură București.

Palatul Marmorosch Blank Bank – The Marmorosch Hotel (Cumulus Architecture) – premiul secțiunii

Este o clădire monument istoric, cu o valoare stilistică unică și o istorie de 110 ani (se află în clădirea vechii bănci Marmorosch Blank), pe care arhitecții Cumulus și alți 57 de specialiști au restaurat-o și au redat-o orașului, într-un demers arhitectural efervescent. Întregul proces de reconversie, restaurare și schimbare a funcțiunii clădirii – monument de clasa A a durat mai bine de 3 ani: fiecare centimetru este restaurat sau recondiționat, cu o atentă responsabilitate față de moștenirea arhitecturală tradițională pentru prima jumătare a secolului al XX-lea.

Despre spectaculosul hotel ți-am povestit deja amănunțit aici, așa că nu vom adăuga decât un reminder: intenția proiectului a fost de a readuce grandoarea Art Deco-ului interbelic în inima Bucureștiului. Noi îți garantăm că scopul a fost atins 😉.

Citește și: Spectaculosul The Marmorosch Hotel este pe harta afectivă a orașului

📢 Autor: arh. Adrian Soare / Co-autori: arh. Cristina Popescu, arh. Andrei Cumpănășoiu, arh. Cătălina Preda, arh. Ivona Amariței, arh. Anca Ionescu, arh. Anca Bendescu, arh. Andrei Tintari, arh. George Nițoiu, arh. Ioana Aron, arh. Cosmin Anghelache

📢 Colaboratori: APEX ALLIANCE, Vytautas Drumelis, Dovile Drumeliene, Arunas Beleska, YES ARCHITECTURE & DESIGN (Lituania), DANART RESTAURARI Ioan Darida, COOPERTIVA DE ARHITECTURĂ Mihai Butucaru, POPP & ASOCIAȚII Mădălin Coman, Nelu Badea, Vlad Dinu, CROSS STRUCTURAL DESIGN Mihnea Horia, SOLIDIS Dragoș Zamfiroiu, ATI DESIGN Tiberius Agapi, Veronica Tudor, MC GENERAL CONSTRUCT SRL Marian Cernovschi, Petrica Iancu, RADICAL INSTAL Daniel Dogaru, MHT Alexandru Soca, OPTIM PM, Adrian Rusu, Florin Nastase, Irina Vlad, DUCT (Restaurare Fațada și Interioare), SOMET CONSTRUCT (Structură), APOLODOR (Demolări), CREATIVE MAKER (Finisaje interioare), MHT (Instalații Electrice), RADICAL INSTAL (Instalații HVAC și Sanitare), PYRALIS (Sprinklere), DEKA PROF (Fațade și Tâmplării), MC GRANT (Zidării și Fațade) ROM GHEVES (Fațadă Piatră), ACOPERO (Învelitoare), RESURSE ECO MOLDOVA (Tâmplării lemn), OVO DESIGN (Mobilier), KONE (Lifturi), MP (Lift sticlă), ALPHA SPA (Piscină)

La Cochmèlie (DAAA / Dron and Ardelean Architects) – nominalizare

Într-o casă de paiantă de 100 de ani, vechea moștenire de familie a proprietarului a devenit o casă de oaspeți cu nume memorabil 😊. A fost un proiect colaborativ al arhitecților DAAA, al beneficiarilor și al meșterilor locali, care au mizat pe o multitudine de ochiuri de geam, lumină și materiale naturale și păstrarea arhitecturii tradiționale într-un cadru tradițional.

Sala de mese a primit propria anexă vitrată atașată corpului principal al casei bătrânești, din sticlă de 6 mm, iar pisicile familiei au aprobat izolația termică a proiectului 😊

📢 Autori: arh. Raul Dan Ardelean, arh. Simina Dron

📢 Colaboratori: meșterii locali, beneficiarii, arhitecții

Citește șiCând arhitectura și comunitatea se reconstruiesc în tandem

Restaurarea, conservarea patrimoniului cultural la Mănăstirea Bogdana (Polarh Design) – nominalizare

Complexul monahal (biserica din secolul al XIV-lea, clopotnița din secolul din 1781 și fosta casă parohială din 1876) este un monument de patrimoniu istoric de importanță națională (categoria A). Echipa Polarh Design a ghidat-o printr-un lung proces de restaurare, care a început de la o stare de colaps și a trecut prin punerea în valoare a tuturor etapelor de evoluție: pe fațadă, acestea se văd prin textura finisajului – tencuieli subțiri de epocă pe corpul principal, rostuieli pline ale pietrei aparente pe pridvorul adăugat.

Acoperișul restaurat are o structură din stejar sculptat tradițional și învelitoarea este refăcută tradițional din șiță, în locul acoperișului existent din tablă.

📢 Autori: prof. dr. arh. Virgiliu Polizu, arh. Ruxandra Capatana, arh. Mircea Capatana

📢 Colaboratori: dr. ing. Lucian Soveja (Exprosov Srl), ing. Ioan Roșiu, ing. Florin Popa, ing. Gabriel Fuiorea, S.C. General Construct S.R.L, Loyal Impex S.R.L, ec. Doina Iacoban (Regional Consulting S.R.L)

Locuință unifamilială – strada Paris 21 (A Stil) – nominalizare

Nicăieri nu este melancolia mai pronunțată și legată intim de oameni decât în cazul unei locuințe. Clădirea din strada Paris face parte dintr-un ansamblu arhitectural declarat monument de arhitectură de categorie B, iar arhitecții A Stil au preluat-o într-un stadiu avansat de degradare care îi afectaseră structura de rezistență. Apropo, explicația porții din imagine este simplă: clădirea a fost ridicată în 1911, însă în 1940, la construcția imobilului alăturat, a trecut printr-o schimbare de stil și a primit o poartă comună care unește cele două corpuri într-un singur ansamblu.

Intervenția arhitecților a inclus supraînălțarea mansardei și redistribuirea etajelor pe jumătăți de nivel, iar limbajul stilistic a rămas coerent cu cel al clădirii alăturate. Fațada din curte a fost refăcută complet și toate elementele decorative de piatră sunt sculptate manual din blocuri de calcar fosilifer alb gălbui din România. La interior, finisajele originale lipseau întrutotul, așa că a fost nevoie de adăugarea parchetului și tâmplăriei de lemn masiv, a pardoselilor, placajelor interioare și detaliilor de feronerie din alamă.

📢 Autori: arh. Mina Sava, TNa 1563, arh. Veronica Sava, arh. Silviu Musteață

📢 Colaboratori: ing. Gabriel Tănase, Alexandra Ivan, 4YOU Construct, ing. Marius Măntescu

Citește și: O casă chic la muzeu sau povestea frumoasei adormite de pe Strada Frumoasă

Reabilitare vilă Art Deco (Locum Arhitectura) – nominalizare

Art Deco domestic, specific perioadei interbelice din București, și un amplu proces de reabilitare și consolidare: echipa Locum Arhitectura a păstrat o parte din elementele considerate valoroase, cum ar fi profilele lineare ale fațadei, ușile de intrare, ancadramentul metalic, feroneriile decorative, mozaicul și balustrada scării secundare.

Interiorul se adaptează cerințelor locuirii moderne unifamiliale, așa că spațiile de serviciu (bucătăria, spălătoria, și camera centralei termice) ajung la demisol, iar livingul, zona de dining și bar se întind în planul parterului. Etajul se împarte între cele 2 dormitoare cu băi, iar în mansardă apare un alt dormitor, spațiu de birou și băi.

📢 Autoare: arh. Claudia Moței

📢 Colaborator: ing. Serban Asmarandei

Citește și: Dansul dintre vechi și nou, într-un apartament din 1920, de lângă Ateneu

Victoriei 139 (Răzvan Bârsan + Partners)

Chiar dacă nu a fost declarat monument istoric, de patrimoniu, imobilul de locuințe colective din Calea Victoriei 139 rămâne un reprezentant remarcabil al Art Deco-ului din București. Arhitecții Răzvan Bârsan + Partners l-au ghidat printr-un amplu proces de refacere și restaurare: fațadele principale au fost conservate integral până deasupra etajului 5, iar etajele superioare, retrase, au fost separate de primul registru într-un joc al dinamismului cu mai multe direcții de acțiune.

La interior, patina timpului, pe care arhitecții au ținut să o conserve, se ivește în amenajarea care preia influențe Art Deco. Lobby-ul este o continuare a străzii, iar spațiile de la parter vor fi deschise publicului.

📢 Autori: arh. Răzvan Bârsan, arh. Monica Crețu, arh. Simona Dinescu, arh. int. Cătălina Simion

📢 Colaboratori: ing. Nicolae Brotea, ing. Adrian Georgescu, Onuțu Lohengrin, arh. Oana Enescu, arh. Ana Stoean

Locuința Cotroceni (AIM studio de arhitectură)

O casă tipică pentru cartierul Cotroceni, gândită inițial pentru conviețuirea a două familii, cu câte un apartament pe fiecare nivel. Pentru primirea noilor proprietari, însă, echipa AIM studio de arhitectură a păstrat exteriorul și a reconfigurat interiorul. În plus, acoperișul a fost schimbat complet, iar gardul, înlocuit neinspirat în anii 1980, a primit o nouă imagine, cu ajutorul fostelor porți ale unei case din zona Dorobanți, care fuseseră pregătite pentru fier vechi.

📢 Autor: arh. Iulian Ungureanu

📢 Colaboratori: ing. Aurel Rosu, Ductil Tech, ing. Cristian Tomescu, ing. Bogdan Marinescu, Vlad Grup, Ing. Florin Vlad, ing. Bogdan Vlad

Anuala de Arhitectură București este un festival organizat de Ordinul Arhitecților din România – Filiala București (OAR-B), care premiază și promovează fie proiecte arhitecturale din București, fie proiecte realizate de arhitecți și birouri de arhitectură localizate în Capitală și în diaspora. În 2021, cea de-a XIX-a ediție a Anualei de Arhitectură București (AAB2021) a avut ca temă codul CAEN 7111, specific activității de arhitectură. Prin această temă, OAR-B și-a propus să tragă un semnal de alarmă asupra condiției de decizie a profesionistului român, condiție ce determină calitatea construcțiilor în mediul autohton.

Citește celelalte articole ale rubricii Anuala de Arhitectură 2021 aici.

Poți vedea și alte proiecte înscrise în categoria “Arhitectură și patrimoniu” din cadrul Anualei de Arhitectură București 2021 aici. Stai cu ochii și cursorul pe Designist.ro pentru următoarele povești.

Foto: The Marmorosch Hotel – Radu Matei și Mihai Georgiadi; Reabilitare vilă Art Deco – Răzvan Chirilă; Victoriei 139 – Anatol Strună; celelalte proiecte – prin birourile de arhitectură menționate. 

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed