Am găsit soluția ruptă din soare pentru reducerea consumului de încălzire cu până la 30%

Totul începe cu o ghicitoare improbabilă: ce are cercevele, e transparentă și se poate transforma foarte ușor într-un calorifer? Ei bine, da, e oricare dintre ferestrele tale: prin intermediul celor 500 Watt/mp pe care îi bifează, fiecare fereastră poate deveni cu ușurință o sursă majoră de energie, care reduce consumul de încălzire cu până la 30%!

Explicația vine direct din studiul realizat de Somfy + Carbone 4* și are la bază un principiu simplu: pune soarele să lucreze pentru tine ⬇️

*companie de consultanță independentă specializată în strategii pentru scăderea amprentei de carbon și adaptări la schimbările climatice

FYI, 35% este procentul de emisii cu efect de seră care provine de la clădirile din întreaga
Europă.

…  🌞 pe timpul verii, ferestrele fără protecție solară se transformă, de fapt, într-un calorifer pornit continuu: îți încălzesc locuința, iar asta te obligă să folosești mai multă energie pentru aerul condiționat;

❄️ iar pe timpul iernii, poți folosi cu ușurință lumina solară care intră prin fereastră pe post de energie naturală. Profită de ea ca să reduci consumul de energie asociat cu încălzirea.

Citește și: Deleagă sarcinile repetitive de acasă unui device inteligent și superaccesibil

➡️ Concluzia: dacă scopul este îmbunătățirea eficienței energetice a locuințelor, mijlocul trebuie să fie echiparea ferestrelor cu soluții de umbrire inteligente.

Everybody, meet motorul emblematic al Somfy RS100 Solar io în versiunea lui solară.

Îți dăm toate detaliile mai jos.

Apropo, ca reminder, Somfy este jucător cheie în industria smart home din România, lider în automatizarea soluțiilor de umbrire și acces în locuințe și clădiri comerciale – da, și confort, și tehnologie, și design! În plus, soluțiile lor au o componentă smart importantă: sistemele de casă inteligentă Somfy, telecomenzile și aplicațiile dedicate sunt piese esențiale ale puzzle-ului de mai jos.

Soarele de acasă

În realitate, povestea începe de la rulourile exterioare: sunt responsabile de umbrirea completă a interiorului casei, atenuează zgomotele din exterior și pot reduce temperatura cu până la 7 grade în zilele caniculare.

Dirijorul din umbră a apărut, însă, în 2015, când echipa Somfy a lansat prima variantă a motorului RS100 io, creat special pentru rulourile exterioare motorizate. Este un cocktail între inteligență, silențiozitate și controlul mișcării: primul motor silențios prin care poți să controlezi rulourile de la distanță, conectându-le la sistemul Smart Home, cu ajutorul unității de comandă TaHoma switch de la Somfy.

Citește și: Pornește motorul: e timpul pentru mai mult confort!

RS100 io este exemplul clar al unui dispozitiv polivalent: bifează caracteristici precum detectarea obstacolelor, protecția împotriva înghețului și rezistența la efracție. 

Noua variantă a motorului, RS100 Solar io, profită de avantajul suplimentar al energiei solare. În același timp, îl poți instala oriunde, indiferent de cantitatea de soare, și se adaptează tuturor tipurilor și dimensiunilor de rulouri: de la ferestrele mici la cele de până la 4 m.

🌞De reținut: motorul funcționează fără electricitate, deci nu vei avea bătăi de cap ca să îl instalezi.

Imaginează-ți o dimineață de primăvară târzie, când încerci să intri în ritmul zilei în timp ce aștepți să se facă prima cafea. Primele raze ale soarelui ajung la fereastră, așa că rulourile automatizate se deschid pe cont propriu, fără să-ți ceară ajutorul. Se întâmplă cu ajutorul bateriei de 2200 mAh, cu o autonomie de minim 45 de zile pe baza a doua deschideri și două închideri complete pe zi. ❤️

📢 Ba mai mult, Somfy a brevetat recent o nouă funcție care adaptează viteza ruloului dacă bateria este descărcată.

Secretul stă în panoul solar subțire din rășină monocristalină de 6 mm integrat perfect în carcasa ruloului – da, sună aproape magic 😎.
Dacă intrăm în profunzime, tot ce ți-am povestit până acum are o sursă clară ca lumina zilei 😏: senzorul de lumină solară încorporat în panoul solar al Somfy RS100 Solar io, care deschide sau închide automat ruloul în funcție de vreme. Mai exact, senzorul este capabil să măsoare temperatura și lumina soarelui a fiecărui rulou și să optimizeze apoi confortul termic.

Citește și: Într-o casă inteligentă, ai mai mult control și mai multă libertate printr-o apăsare de buton

În același timp, folosindu-te de aplicația TaHoma®, poți crea scenarii personalizate de funcționare a rulourilor: le programezi să te aștepte dimineața complet deschise, ca să poți vedea strada trezindu-se, de exemplu 😎. Sau, dacă tot vorbim despre consumul de energie, creezi scenariul „Confort termic” ca să regândești gestionarea căldurii din casă, să crești confortul și să reduci facturile.

Citește și: Pentru mai mult confort adaptat vremurilor: o soluție de umbrire all-season cu motor inclus

Am ajuns la finalul poveștii noastre, așa că merită să-ți spunem că îți poți găsi propria soluție de motorizare direct pe Somfy România sau poți cere ajutorul specialiștilor: trimite cererea de ofertă din această pagină și vei primi câteva sugestii punctuale.

Să fie soare oricând îți dorești! 😊

Foto: prin Somfy

3 Comments

  1. Alex

    În opinia mea, articolul este foarte interesant și util pentru persoanele interesate de soluții inovatoare pentru reducerea consumului de energie.

  2. Magda

    Ar fi fost interesant si de prezentat o plaja de preturi orientative, ca articolul sa fie complet. 🙂

  3. Certificat energetic

    Eficiența energetică începe cu designul și proiectarea inteligentă a unei case. Prin abordarea atentă a aspectelor de izolare, orientare solară și utilizare a materialelor eficiente, putem crea locuințe care nu doar economisesc energie, ci și oferă un mediu confortabil și sustenabil.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed